Călcâiul Guvernului Ponta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Călcâiul Guvernului Ponta

Eveniment 15 Iunie 2015 / 00:00 300 accesări

RECUPERAREA DUPĂ EȘEC Liberalii și-au lins rănile, sâmbătă, la Constanța, după eșecul răsunător înregistrat vineri, în Parlament, la moțiunea de cenzură. Prezentă ”in corpore” la lansarea celei de-a treia cărți pe teme politice a senatorului Puiu Hașotti, ”PNL Constanța 1990 - 2014”, conducerea centrală a liberalilor a susținut că eșecul de la moțiunea de cenzură nu înseamnă o înfrângere. ”Aritmetica parlamentară era relativ clară dinainte, dar faptul că o moțiune nu a reușit să întrunească numărul de voturi suficient pentru a dărâma Guvernul Ponta nu înseamnă un eșec pentru PNL”, a declarat co-președintele PNL Alina Gorghiu. Chiar dacă vineri au pierdut lamentabil, cei de la PNL spun că nu se vor da bătuți și că, în toamnă, vor încerca din nou să răstoarne Guvernul Ponta. ”Vom fi o Opoziție extrem de combativă, nu doar la nivel parlamentar. Mai sunt câteva săptămâni din această sesiune parlamentară, dar toamna va veni cu o nouă moțiune la adresa Guvernului lipsit de legitimitate, asta în condițiile în care nu-i vine mintea lui Ponta până atunci și își dă demisia”, a spus co-președintele PNL. Gorghiu a continuat atacul la adresa premierului, spunând că, pentru a-și salva pielea, Ponta ar fi dispus la orice, de la o remaniere guvernamentală până la cedarea către UNPR a jumătate din portofoliile Executivului.

AMENINȚĂRI Un ajutor nesperat pentru Opoziție în demersul pentru dărâmarea Guvernului Ponta ar putea veni chiar din interiorul Executivului. Deși a spus în nenumărate rânduri că el nu dărâmă guverne din care partidul său face parte, liderul UNPR, Gabriel Oprea, amenință cu retragerea de la guvernare dacă PSD ”modifică pe furiș” Codul Penal în Parlament. ”I-am spus-o și lui Victor Ponta, le-am spus-o și colegilor de coaliție. În momentul în care constatăm că se lucrează, de exemplu, la Codul acela Penal - unii vor să-l modifice - sau se dorește un atac asupra statului român, pe noi ne pierd de parteneri”, a declarat, ieri, Oprea, într-o emisiune de televiziune. Amenințările sale vin în contextul în care Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să amâne cu o săptămână dezbaterea a 22 de proiecte de lege de modificare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală, în timp ce PNL a cerut amânarea lor pentru o lună, până la finalizarea sesiunii parlamentare.



12