Carmen Iohannis, soţia preşedintelui, citată din nou la Parchetul General

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui, citată din nou la Parchetul General

Justiție 26 Noiembrie 2018 / 12:17 485 accesări

Soţia preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis, a fost citată din nou de procurorii Parchetului General pentru data de 10 decembrie, în dosarul referitor la casele din Sibiu, după ce prima oară nu s-a prezentat, au declarat reprezentanţii Parchetului General.

Iniţial, Carmen Iohannis a fost citată pentru 15 noiembrie în dosarul deschis ca urmare a plângerii depuse de Lumea Justiţiei referitor la casele familiei din Sibiu, însă a transmis procurorilor de la Parchetul General că nu se poate prezenta la audierea programată. Preşedintele ţării a anunţat că soţia sa nu se va prezenta la Parchet, pentru că se vor afla într-o vizită oficială la Londra.

Procurorii Parchetului General au stabilit o nouă dată de audiere pe 10 decembrie.

Dosarul a fost deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) ca urmare a unei plângeri depuse Lumea Justiţiei împotriva notarului din Sibiu, Radu Gabriel Bucşă, şi a soţilor Carmen şi Klaus Iohannis. Sesizarea a fost depusă în legătură cu manoperele prin care cuplul prezidenţial a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului. Imobilele aparţineau statului român şi erau administrate de Primăria Sibiului, care a fost condusă în perioada iulie 2000 - noiembrie 2014 de Klaus Iohannis.

În sesizare se arată că, de pe urma exploatării unui imobil, soţii Iohannis au obţinut 320.000 euro, până când instanţele braşovene le-au anulat atât actul de vânzare-cumpărare declarându-i cumpărători care nu pot invocă buna-credinţă, precum şi actele de moştenire care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului.



Ştiri recomandate

12