Câștigători previzibili la conducerea Senatului Universității „Ovidius“ ?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Câștigători previzibili la conducerea Senatului Universității „Ovidius“ ?!

Educație 08 Martie 2016 / 19:05 1454 accesări

Cadrele didactice ale Universității ”Ovidius” din Constanța (UOC) au arătat la votul pentru Senatul instituției că își doresc să se implice în viața UOC, fiind prezente la alegeri în procent de peste 90%. Cu toate acestea, pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte al Senatului, și-au depus candidaturile doar 2 cadre didactice. Astfel, la Biroul Electoral Central al UOC s-au înregistrat candidaturile prof. univ. dr. Ion Botescu, de la Facultatea de Științe Economice, pentru funcția de președinte al Senatului, și conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu, de la Facultatea de Medicină, pentru funcția de vicepreședinte. Rămâne un mister de ce s-au înregistrat atât de puține candidaturi pentru două dintre cele mai importante poziții din conducerea UOC. Alegerile vor avea loc cu ocazia ședinței extraordinare a Senatului UOC de miercuri, 9 martie, la care vor participa cei 72 de membri, din care 54 de cadre didactice și 18 studenți.



12