Cea mai mare captură de heroină făcută în România!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Droguri în valoare de 40 de milioane de euro

Cea mai mare captură de heroină făcută în România!

Eveniment 30 Iulie 2015 / 00:00 3344 accesări

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), alături de polițiști, au făcut marți o captură extrem de importantă de droguri în punctul de trecere a frontierei Petea, din județul Satu Mare. Este vorba despre nu mai puțin de 333 de kilograme de heroină, cu o puritate de 60-65%, care au fost găsite la bordul a două tiruri, mai precis în rezervoarele duble ale autovehiculelor care veneau dinspre Ucraina și se îndreptau către vestul Europei. Pachetele cu stupefiante fuseseră în prealabil îmbibate în piper şi ardei iute, pentru a nu putea fi detectate de câinii special antrenați. Oamenii legii spun că transportul de stupefiante a fost monitorizat în permanență de la intrarea în țară și că operațiunea în urma căreia au fost confiscate drogurile s-a numit "Green Arrow" (n.r. - "Săgeata Verde").

RECORDUL PRECEDENT - 256 DE KILOGRAME Potrivit anchetatorilor, cele 333 de kilograme de heroină au circulat pe ruta Afganistan - Azerbaidjan - Georgia - Armenia, după care au fost transferate, pe Marea Neagră, în Ucraina, de unde autotrenurile au pornit către țara noastră.   Destinația finală era Olanda. În cadrul operaţiunii, autorităţile române au cooperat cu parteneri din Turcia, Ucraina şi din state din Vestul Europei, iar în ultima săptămână peste 100 de poliţişti au fost angrenaţi în prinderea în flagrant a traficanţilor. Procurorul-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, într-o conferință de presă, că aceasta este cea mai mare captură de heroină făcută pe teritoriul României după 1990, precedentul record datând din 2005, când au fost găsite 256 de kilograme.

40 DE MILIOANE DE EURO! Daniel Horodniceanu a mai spus că gruparea era formată din traficanți români și turci, 11 persoane fiind audiate în acest caz. Patru dintre indivizi au fost reținuți și prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Oamenii legii au stabilit că valoarea brută a heroinei se ridică la suma de opt milioane de euro. Aceștia au precizat, însă, că, după ce drogurile ar fi fost împărțite în doze și plasate pe piața neagră, profitul rețelei ar fi atins pragul de 40 de milioane de euro! În mod obişnuit, puritatea heroinei care ajunge la consumator este de aproximativ 10-15%. Ancheta care a dus la această captură impresionantă a început în anul 2011.

DOSARUL "TONA DE COCAINĂ" Amintim că recordul pentru cea mai mare cantitate de droguri descoperită în România le aparține polițiștilor constănțeni. Ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au descoperit, în anul 2009, 1,2 tone de cocaină aflate într-un container sosit în Portul Constanța-Sud Agigea, din Brazilia. Stupefiantele fuseseră plimbare prin mai multe porturi până să ajungă în țara noastră. Destinația finală era Spania.



12