Cei mai îndemânatici elevi participă la Olimpiada de Tehnologie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Probele practice

Cei mai îndemânatici elevi participă la Olimpiada de Tehnologie

Educație 01 Martie 2016 / 18:05 486 accesări

Peste 200 de elevi din județul Constanța participă miercuri, 2 martie, la proba practică a Olimpiadei la disciplinele din aria curriculară ”Tehnologii”, care se va susține în 5 centre de concurs din municipiul Constanța. La probă vor participa 144 de elevi din clasele V-VIII și 88 de elevi din clasele XI-XII. Copiii au susţinut proba scrisă sâmbătă, 27 februarie, iar cei care au obţinut punctaje mai mari de 50 au dreptul să susţină cea de-a doua probă a competiţiei. Elevii de gimnaziu, concurenţi la disciplina Educaţie tehnologică, vor susţine proba practică la Colegiul Tehnic „Pontica“, începând cu ora 14.00. Elevii de la liceele tehnologice se vor prezenta pentru susţinerea probei practice, în nouă domenii de pregătire, la patru centre de concurs, începând cu ora 11.00: Liceul Tehnologic ”Gh. Miron Costin”, Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, Colegiul Tehnic ”Tomis” și Colegiul Tehnic ”Pontica”. Concurenţii care obţin medii finale mai mari de 70 de puncte au şanse de participare la etapele naţionale. Acestea se vor desfăşura, în funcţie de domenii, în 10 locaţii din ţară, în perioada 18 - 22 aprilie 2016.



12