Centrul de Plasament Traian, dotat cu cabinet stomatologic, cu sprijinul TIKA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Centrul de Plasament Traian, dotat cu cabinet stomatologic, cu sprijinul TIKA

Social 06 Decembrie 2019 / 12:34 3220 accesări

Joi, 5 noiembrie, a fost inaugurat cabinetul stomatologic din cadrul Centrului de Plasament Traian, cabinet realizat cu sprijinul Agenţiei de Cooperare şi Coordonare Turcă (TIKA). La eveniment au participat Exceleneţa Sa Ambasadorul Republicii Turcia în România, coordonatorul TIKA Bucureşti, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Constanţa şi conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. „Proiectul privind înfiinţarea unui cabinet stomatologic s-a născut în anul 2018 şi reprezintă un important beneficiu adus copiilor şi tinerilor cu sau fără dizabilităţi, instituţionalizaţi, în contextul în care serviciile stomatologice sunt decontate într-o proporţie foarte mică. Noi am început colaborarea cu Agenţia de Cooperare şi Coordonare Turcă în anul 2015 şi, într-un timp destul de scurt, s-a concretizat într-o serie de proiecte de suflet destinate copiilor din sistemul de protecţie. Vă mulţumim (n.r. reprezentanţilor TIKA) pentru implicarea, sprijinul şi dedicarea pe care le-aţi demonstrat faţă de copii în general şi în special faţă de copiii noştri”, a declarat directorul general al DGASPC Constanţa, Petre Dinică. Astfel, cabinetul stomatologic profesional face parte din structura DGASPC Constanţa şi aici se va acorda asistenţă medicală de specialitate copiilor, tinerilor şi adulţilor beneficiari ai unei măsuri de protecţie în sistemul de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul judeţului Constanţa, adică în jur de 1.200 de persoane. Printre proiectele TIKA finalizate şi dedicate copiilor din sistemul de protecţie se numără şi achiziţionarea de mobilier nou, îmbrăcăminte, încălţăminte pentru beneficiari şi cazarmament (saltele, perdele, lenjerii, covoare) pentru centrele de plasament Micul Rotterdam şi Delfinul din Agigea, precum şi amenajarea Complexului Sportiv „Erou Omer Halisdemir” din incinta Centrului de Plasament Micul Rotterdam.



Ştiri recomandate

12