Colțul Troll-ului - Organul se coafează

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - Organul se coafează

31 Decembrie 2015 / 16:18 878 accesări

La ce te poți aștepta de la o instituție care, în comunicările oficiale, se autointitulează (fără niciun semn de recunoaștere a penibilului) organ? La lucruri firești pentru cineva care s-a săturat să fie un apendice flaușat al sistemului, evident. Spre exemplu, nu-i de mirare că mai multe saloane de coafură s-au trezit pe cap cu inspectori de la Antifraudă, la 31 decembrie. Vă dați seama cum e să pui pauză, în aglomerația tipică ultimei zile a anului, când clienții se omoară pentru un loc pe scaun? Ziua asta e la un fel de Black Friday pentru coafeze. Sau cum o fi să numeri 10, 9, 8, 7... Antifrauda, actele la control! Păi stați că... 2, 1, acte sau amendă! Mulțumim, doar ce am ratat momentul! Am zis și repet, nu-i OK nici să nu controleze Fiscul pe nimeni, dar nici să dai cu pulanul în Revelionul omului. Controlează restaurantul ăla înainte sau după; nu-i ca și cum preîntâmpini marele jaf național. Ăla se face la centru, nu-n coafor.

Taguri articol


12