Concertul FIRMA aduce primăvara în Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Deșteptarea Primăverii”, la Doors Club

Concertul FIRMA aduce primăvara în Constanța

Divertisment 01 Februarie 2020 / 22:05 3390 accesări

Vineri, 7 februarie, fanii trupei FIRMA au ocazia să asiste la unul dintre cele mai frumoase concerte ce trasează o direcție nouă a trupei, anunțând lansarea iminentă a albumului „Deșteptarea Primăverii”.

Firma - trupă de rock alternativ, practică un fusion de rock, trip hop și blues, cu influențe din jazz și funk. Este considerată un pioner al rockului alternativ din România.

După nominalizările la MTV European Music Awards 2004, la categoria ”Best Romanian Act” din 2004 și MTV Romanian Music Awards pentru ”Best Rock Band” din 2005, Firma devine prima trupă românească nominalizată la o secțiune internațională. Aceasta se intitulează New Sounds of Europe și este găzduită de MTV EMA 2007, eveniment ce are loc în data de 1 noiembrie 2007 la München, Germania. Firma a reușit să ajungă printre cele trei finaliste ale categoriei, devansând alți 15 artiști printre care și Sunrise Avenue (Finlanda) și The Klaxons (Marea Britanie).

Datorită apariției la acest eveniment, Firma s-a bucurat de aprecierile unor artiști precum Wyclef Jean, Snoop sau Foo Fighters. Peste puțin timp, Firma a reușit o performanță remarcabila, devenind prima formație româneasca care a intrat în playlist-ul cunoscutului post muzical VH1 Europe, cu videoclipul piesei Baby is crying, primul extras pe single de pe albumul Exit.

În octombrie 2014, după 7 ani de absență, trupa Firma a revenit pe scena muzicală cu un nou album, intitulat Descântece (vol I). În 2017 apare volumul II Descântece, iar în 2018 - Poezii alese, vol.I - nouă acte sonore realizate pe versurile unor poeți clasici și contemporani (o dorință comună atât a trupei FiRMA, cât și a Editurii Casa Radio), pentru a da un semnal de întoarcere a muzicii și muzicienilor către poezia românească, o pledoarie pentru un alt fel de muzică.

Prețul unui bilet este 40 de lei (presale) și 50 de lei la intrare la eveniment. Biletele s-au pus în vânzare la sediul clubului. Info: 0763 661 622.



Ştiri recomandate

12