Contribuţiile la fondurile de pensii private vor ajunge la 300 milioane de euro pînă în 2008

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Contribuţiile la fondurile de pensii private vor ajunge la 300 milioane de euro pînă în 2008

Economie 27 Aprilie 2007 / 00:00 672 accesări

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea, a anunţat că aprox. 10 companii de administrare a fondurilor de pensii private facultative (Pilonul III) vor fi autorizate pînă la sfîrşitul anului în curs. Oancea a spus că, pînă în prezent, patru companii de administrare au fost deja autorizate, alte două fiind deja în proces de autorizare. “Procesul de autorizare este extrem de complex, deoarece este nevoie de obţinerea mai multor autorizaţii pînă la demararea efectivă a acestui proces”, a explicat Oancea. Pînă în prezent, CSSPP a autorizat sau avizat pe piaţa pensiilor private societăţile Aviva Asigurări de Viaţă, ING Asigurări de Viaţă, Allianz Ţiriac şi Banca Comercială Română să administreze fonduri de pensii private facultative, BRD-GSG (depozitar al activelor fondurilor de pensii facultative), Ernst&Young Assurance Services SRL (auditor financiar pentru fondurile de pensii facultative) şi Deloitte Audit SRL (auditor). Primele contribuţii pe Pilonul III vor începe să fie colectate în mai 2007, pînă la sfîrşitul anului fiind estimat un număr de 200.000 de participanţi în sistem. Preşedintele CSSPP a adăugat că fondurile de pensii obligatorii administrate privat şi cele facultative vor strînge contribuţii în valoare de pînă la 300 milioane euro pînă în 2008. “În sistem vor fi strînse contribuţii în valoare de 200-300 milioane de euro în perioada 2007-2008, însă nu cred că va fi o problemă în ceea ce priveşte absorbţia acestor sume pe piaţa românească”, a explicat Oancea. Conform legii, pot contribui la pensiile facultative salariaţii de pînă la 52 de ani şi jumătate, nivelul contribuţiei fiind de maximum 15% din salariul brut, iar contribuţiile sînt deductibile în limita a 200 de euro pe an, atît pentru angajat (din impozitul pe venit), cît şi pentru angajator (din impozitul pe profit). În altă ordine de idei, CSSPP va începe, în luna iulie, o campanie de informare a populaţiei cu privire la sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II). "Finanţarea campaniei va asigurată printr-un program al Băncii Mondiale. În prezent, Comisia se află în proces de selectare a societăţii, prin intermediul căreia vor fi selectate şi distribuite materialele informative", a declarat Mircea Oancea. Comisia a primit o singură cerere de constituire a unei companii care va activa pe acest segment de piaţă.

Potrivit unui sondaj realizat de compania Aviva Asigurări de Viaţă, care a cuprins 21 de ţări şi 50.000 persoane intervievate din întreaga lume, 34% dintre români sînt îngrijoraţi că nu economisesc suficient pentru pensionare, în comparaţie cu doar 9% dintre germani şi 4% dintre olandezi. De asemenea, trei din cinci români (62%) consideră că statul nu le va oferi un venit suficient pentru a beneficia de un trai decent după pensionare. Numai unu din 10 români deţine, în prezent, un plan de pensii, în comparaţie cu 1 din 4 est europeni şi 1 din 2 vest europeni.

Taguri articol


12