CRĂCIUN FERICIT! Tradiţii și obiceiuri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CRĂCIUN FERICIT! Tradiţii și obiceiuri

Religie 25 Decembrie 2017 / 07:24 2422 accesări

Dintre toate sărbătorile de iarnă, Crăciunul este cea mai așteptată, reprezentând o adevărată renaștere sufletească. Pe 25 decembrie celebrăm Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Se spune că în această zi sfântă se reunesc toţi membrii familiei pentru a avea un an mai bogat. Crăciunul este şi sărbătoarea care aduce an de an în familie obiceiuri precum colindatul şi împodobirea bradului, sub care copiii aşteaptă darurile Moşului.

Creştinii sărbătoresc pe 25 decembrie naşterea lui Iisus. Odată cu răspândirea învăţămintelor sale, multe dintre tradiţiile străvechi ce au precedat sărbătoarea Crăciunului au fost înglobate de bisericile creştine. Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Rosh Hashanah (sărbătoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată "Natalis Solis Invicti", festivalul naşterii invincibilului Soare. În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus.

Moş Crăciun îşi are originile în legendele, istoria şi folclorul european. În culturile occidentale, el a ajuns să fie ilustrat cu imaginea unui bătrân simpatic, cu barbă şi burtă, care le aduce copiilor jucării şi dulciuri în Ajunul Crăciunului. Figura modernă a lui Moş Crăciun este inspirată de cea a Sfântului Nicolae din Myra, un episcop creştin care a trăit în secolul al IV-lea în provincia Licia din Anatolia bizantină. El era recunoscut pentru darurile făcute celor săraci, în special pentru zestrea oferită fetelor unui creştin pios, astfel încât acestea să nu fie nevoite să se prostitueze.

Crăciunul mai este numit și sărbătoarea familiei. Este ocazia cu care familiile se reunesc şi toţi se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credința că prin cinstirea cum se cuvine a Sărbătorilor vor avea un an mai bogat.

TRADIŢII DE CRĂCIUN LA ROMÂNI

În dimineața de Crăciun, primii care se trezesc sunt copiii, pentru a vedea darurile moșului, apoi glasurile lor trezesc toată casa. Urmează micul dejun, la care participă toată familia.

Gospodinele încep să pună pe masa frumos decorată tot ce au pregătit mai bun pentru ziua de Crăciun: tobă, caltaboși, piftie, sarmale, friptură de porc, cozonac, prăjituri, toate făcute cu cele mai bune ingrediente, la care se adaugă rugăciune sau măcar o cruce făcută deasupra mâncărurilor la gătit și a aluatului pus la dospit. În zonele rurale ale țării, în special în Moldova și Oltenia sarmalele se fac și se servesc în mod tradițional(pentru coacere sarmalele sunt puse într-o oală de lut, care este stropită cu apă, ca să nu crape. Astfel, sarmalele se coc în tihnă, uniform și au o aromă deosebită).

La țară bărbații aduc lemne să pună pe foc (ca să iasă bune copturile, sarmalele și friptura focul este o întreagă știință) și apoi se ocupă de băuturile tradiționale, țuica fiartă cu piper și ușor îndulcită și nelipsitul vin fiert cu scorțișoară și diferite plante aromatice musai servite în căni din lut, nu de alta, dar acestea păstrează savoarea băuturilor.

Odată pusă familia la masă, se face rugăciunea, și toți membrii familiei se bucură de bucate alese după un post lung. Voioșia trebuie să fie peste tot, în toate inimile. După ce toți membrii s-au săturat, masa nu se strânge, se lasă chiar și peste noapte pentru ca familia să aibă parte de un an îmbelșugat.

Dacă este zăpadă, copiii zburdalnici ies afară pentru a face oameni de zăpadă sau pentru o bulgareala zdravănă. Părinții și bunicii rămân în casă pentru a pregăti bucatele pentru colindătorii ce vor veni cu Steaua. Seara este momentul pentru musafiri. Se spune că dacă primul invitat este bărbat atunci familia va avea noroc tot anul ce va urma. Toți invitații trebuie să vînă cu inimile curate, cu gânduri bune și voioșie pentru ca toate să meargă bine.

Când s-a lăsat noaptea, toți se retrag la casele lor în pace pentru o binemeritată odihnă.

Taguri articol


12