Cramele Huşi, cumpărate de americani! Busuioaca de Bohotin trece oceanul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cramele Huşi, cumpărate de americani! Busuioaca de Bohotin trece oceanul

Economie 18 Iulie 2017 / 17:58 1090 accesări

Cramele Huși, unul dintre cei mai mari producători de vin din Moldova, ce are în portofoliu branduri ca Busuioaca de Bohotin, Dealurile Hușilor, Castelul Dintre Vii, Mihai Viteazul, Inima de Haiduc, Zghihara de Huși, vor fi deținute pe viitor de o companie din Albuquerque, New Mexico (SUA), condusă de fostul CEO al Snow Queen Vodka, Rowland Hill, potrivit www.profit.ro. Compania a fost înființată exclusiv pentru a vinde vin românesc pe piața americană și cea asiatică şi are ca vicepreşedinte o româncă.

Cramele Huși sunt unul dintre cei mai mari producători de vin din Moldova, pe piață din 1954 și condus momentan de basarabeanul Serghei Bunescu. Huși cuprinde circa 3.000 hectare de vie cu o producție medie de 10.000 kilograme/hectar. Anul trecut, firma Speed, operatorul Cramelor Huși, a avut afaceri de 40 milioane lei și un profit net de 366.020 lei. Firma este de mai mulți ani în insolvență, cu datorii totale de peste 30 milioane lei către 240 de creditori, potrivit aceleiaşi surse.

Compania care ar fi preluat Cramele Huși a început deja să promoveze calitățile vinului românesc pe piața americană și cea asiatică, explicând potențialilor clienți că România produce vin de peste 4.000 de ani, că este indicată de diferite surse din antichitate ca fiind locul de naștere al zeului grec al vinului, Dionysos, și că ocupă locul 6 în Europa și 13 la nivel mondial în ceea ce privește producția de vin, majorându-și producția cu 26% în perioada 2011-2014, cea mai mare rată de creștere dintre primele 15 state producătoare de vin.



12