Cristian Popescu Piedone şi copiii săi, audiaţi la Parchet în dosarul privind conflictul de interese

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cristian Popescu Piedone şi copiii săi, audiaţi la Parchet în dosarul privind conflictul de interese

Justiție 29 Septembrie 2016 / 10:32 579 accesări

Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi copiii săi, Vlad şi Ana Popescu, sunt audiaţi, joi, la Parchetul General în dosarul în care Agenţia Naţională de Integritate îl acuză pe fostul edil de conflict de interese.

"Au terminat raportul, l-au trimis către Parchet şi vom vedea acum ce se întâmplă. 7 bani. Atâta este hotărârea Consiliului local de închiriere pe domeniul public. Fiul meu nu a fost avantajat absolut deloc. Ţin să menţionez că societatea băiatului meu nu a niciodată afaceri cu statul, nu a vândut şi nu a încasat niciun leu de la stat", a declarat fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei, la intrarea în Parchetul General.

Întrebat dacă copiii săi au avut afaceri în sectorul 4, cel în care Cristian Popescu Piedone a fost primar, fostul edil a răspuns pozitiv, precizând că este vorba de un restaurant.

Totodată, copiii lui Cristian Popescu Piedone, Vlad şi Ana Popescu, au fost şi ei citaţi la Parchetul General.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) îl acuză pe fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, de conflict de interese, faptă ce ar fi fost comisă în perioada 2013-2015, fiind sesizat Parchetul General.

"În perioada 2013 – 2015, persoana evaluatã a semnat, în calitate de primar, șase acorduri de funcționare și douã autorizații de funcționare pentru „God Trust Enterprises SRL”, „Sport Team Kart SRL” și „Chocoland SRL”, ca urmare a cererilor formulate și semnate olograf de cãtre copiii acestuia, asociați și administratori ai societãților comerciale. Mai mult decât atât, începând cu anul 2013, S.C Sport Team Kart SRL, societate administratã de cãtre fiul persoanei evaluate, a încheiat patru contracte cu Administrația Domeniului Public Sector 4, instituție subordonatã Consiliului Local Sector 4, pentru ocuparea unei suprafețe de 400 mp, însã în urma mãsurãtorilor efectuate a rezultat cã aceasta ocupã suprafața de 2.234 mp", a transmis ANI printr-un comunicat de presă.



12