Crosul Universitar Ovidius 2022, organizat sâmbătă, 16 aprilie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Crosul Universitar Ovidius 2022, organizat sâmbătă, 16 aprilie

Educație 14 Aprilie 2022 / 09:28 1842 accesări
Foto: Universitatea Ovidius din Constanţa

Foto: Universitatea Ovidius din Constanţa

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC), prin Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS), va organiza sâmbătă, 16 aprilie, competiţiaCrosul Universitar Ovidius 2022, informează prof. univ. dr. Ionel Melenco, decanul facultății.

Potrivit sursei citate, evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Asociația Județeană de Atletism Constanța și se va adresa tuturor studenților UOC.

„După o perioadă de aproximativ doi ani, în care nu s-au putut desfășura competițiile sportive la întreaga lor intensitate, revenim în acest an cu un eveniment deja tradițional al instituției noastre,Crosul Universitar Ovidiusîn care vrem să atragem cât mai mulți studenți dornici de socializare și de mișcare în aer liber, de la toate facultățile universității noastre”, a subliniat prof. univ. dr. Ionel Melenco.

Startul întrecerii va fi dat sâmbătă, 16 aprilie, la ora 11.00, cu pornire din zona Piațetei Perla, linia de sosire fiind în Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia.

Pentru buna desfășurare a crosului, organizatorii vor asigura măsurile necesare, astfel încât toți participanții să fie în siguranță pe întreaga durată a evenimentului iar la final, studenții performanți vor primi premii asigurate de sponsorii și partenerii evenimentului.



Ştiri recomandate

12