CS Poseidon Limanu-2 Mai, campioana turului în Liga a V-a la fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Duminică s-a pus punct în fotbalul mic constănțean

CS Poseidon Limanu-2 Mai, campioana turului în Liga a V-a la fotbal

Sport 27 Noiembrie 2017 / 17:46 2864 accesări
CS Poseidon Limanu-2 Mai a terminat turul cu 12 victorii și două egaluri în 15 etape

CS Poseidon Limanu-2 Mai a terminat turul cu 12 victorii și două egaluri în 15 etape

Duminică au fost programate partidele contând pentru ultima etapă din tur în Liga a V-a la fotbal, meciuri care au fost și ultimele din programul pe 2017 al competițiilor organizate de Asociația Județeană de Fotbal Constanța. Victorioasă la Comana, CS Poseidon Limanu-2 Mai a încheiat prima jumătate a campionatului cu trei puncte avans față de echipele din Peștera și Cernavodă.

Iată ultimele rezultate înregistrate înainte de vacanță:

Axiopolis Sport II Cernavodă - Carsium Hârșova 7-1

Avântul Comana - CS Poseidon Limanu-2 Mai 0-2

Sport Prim Oltina - Voința Săcele 3-5

Viitorul Târgușor - Victoria Cumpăna 2-0

Inter Ion Corvin - Litoral Corbu 2-0

CS Murfatlar - Viitorul Pecineaga 1-3

Olimpia Constanța - Speranța Castelu 5-2

Partida FC Mereni - CS Peștera a fost amânată.

Clasament: 1. CS Poseidon Limanu-2 Mai 38p (golaveraj 77-25); 2. CS Peștera 35p/14j (55-17); 3. Axiopolis Sport II Cernavodă 35p (46-17); 4. Voința Săcele 29p (38-29).

CS EFORIE NU S-A PREZENTAT LA CARVĂN

Așa cum am mai anunțat, Liga a IV-a la fotbal a luat vacanță mai devreme decât era programat, pentru că, la solicitarea cluburilor, Comitetul de Urgență al AJF Constanța a decis întreruperea campionatului până la primăvară. Conform programării stabilite în vară, anul acesta ar fi trebuit să se mai dispute și primele două etape din retur, a 16-a (25 noiembrie) și a 17-a (2 decembrie), însă acestea vor avea loc în martie 2018.

Duminică urmau să fie recuperate restanțele dintre CS Lipnița-Carvăn și CS Eforie, contând pentru etapa a 11-a, însă echipele din Eforie au avut probleme pe drum și nu au mai ajuns la Carvăn, astfel că ambele partide vor fi omologate cu 3-0 în favoarea gazdelor.

Taguri articol


12