CSA Steaua solicită FRF, LPF, ONRC şi echipei lui Becali să nu mai folosească denumirea Steaua

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CSA Steaua solicită FRF, LPF, ONRC şi echipei lui Becali să nu mai folosească denumirea Steaua

Sport 19 Ianuarie 2017 / 17:13 673 accesări

Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a solicitat, în mod oficial, Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) şi echipei finanţate de George Becali să nu mai folosească denumirea Steaua, solicitând acestora luarea măsurilor legale care se impun în raport de caracterul definitiv al Deciziei civile nr. 989/A/21.12.2016.

Forma finală a acestor adrese a fost stabilită în urma unui proces de analiză și expertizare desfășurat de către un grup de experţi din eşaloanele superioare ale Ministerului Apărării Naţionale.

„Din adrese iniţiale întocmite la nivelul structurii juridice a clubului, în data de 17.01.2017, a fost eliminat limbajul agresiv, licenţios care nu are nici o legătură cu decenţa, sobrietatea şi cultura organizaţională a Ministerului Apărării Naţionale. Pe de altă parte, notificările, cu conţinut ultimativ, executoriu, au fost refăcute ca adrese de înaintare a certificatului de grefă şi pentru că, până la primirea motivării hotărârii judecătoreşti, procedura executării silite nu poate fi demarată. Conducerea CSA Steaua Bucureşti va solicita compartimentului juridic din subordine să formuleze o cerere de urgentare a motivării hotarârii judecătoreşti.

În acord cu transparenţa promovată şi în respect faţă de opinia publică, prezentăm adresele înaintate instituţiilor mai sus menţionate”, transmite Clubul Sportiv al Armatei, prin intermediul unui comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.

Alături de comunicatul respectiv, Clubul Sportiv al Armatei prezintă notificările trimise către FRF, LPF, ONRC şi echipa finanţată de George Becali.

„Având în vedere Decizia nr. 989A-21.12.2016 definitivă şi executorie,

Vă înaintăm Certificatul de grefă eliberat în dosarul nr.3170/3/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia a IV-a Civilă, prin care se certifică conform minutei: ... Admiterea apelului formulat de Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti. Admite în parte acţiunea. Interzice pârâtei SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA să folosească fără consimţământul reclamantei semnele Steaua, Steaua Bucureşti sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale şi în special în competiţiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate sau sub orice formă, în înscrierile în asociaţiile şi federaţiile sportive. Obligă ONRC la efectuarea radierii elementelor Steaua Bucureşti din cuprinsul denumirii comerciale a pârâtei SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.

În raport de această situaţie, vă notificăm să luaţi act de soluţia instanţei şi să dispuneţi, în termen legal, conform obligaţiilor ce vă revin, măsurile legale de asigurare a aplicării Deciziei nr. 989A-21.12.2016.

Totodată, vă rugăm să ne informaţi cu privire la măsurile pe care le-aţi adoptat faţă de situaţia juridică mai sus menţionată”, se arată în notificările transmise de Clubul Sportiv al Armatei Steaua.

Citește și:

Gigi Becali încearcă să demonstreze că a preluat legal clubul

Taguri articol


12