Cum au învățat constănțenii să protejeze delfinii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sărbătoarea cetaceelor

Cum au învățat constănțenii să protejeze delfinii

Social 05 August 2016 / 18:25 666 accesări

Prin jocurile organizate în curtea Delfinariului din Constanța, copiii au învățat ce trebuie să facă pentru a ocroti mamiferele marine

Prin jocurile organizate în curtea Delfinariului din Constanța, copiii au învățat ce trebuie să facă pentru a ocroti mamiferele marine

Vizitatorii care au ales să își petreacă ziua de vineri, 5 august, la Delfinariul din Constanța au avut parte de o mare surpriză. Sau, mai bine zis, de o mare de surprize. Asta pentru că vineri s-a sărbătorit Ziua Delfinului. Cu această ocazie, la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (CMSN) Constanța, de care aparține și Delfinariul, au avut loc o serie de manifestări organizate de ONG Mare Nostrum. Timp de nouă ore (între 9.00 și 18.00), iubitorii de animale au putut participa fie la o sesiune de comunicări despre cetacee, fie la concursurile și jocurile organizate în curtea CMSN. Copiii au putut să participe la jocul de echipă „Treasure Hunt”, care a cuprins mai multe probe: PET Bowling (adică bowling cu sticle de plastic în loc de popice), Pescuit Interactiv (probă în cadrul căreia participanții „pescuiau” deșeuri dintr-o piscină gonflabilă), Delfinii Năzdrăvani, Regele și Regina Mimei și Portalul spre Delfi. La sfârșitul concursului, copiii au primit cadouri constând în jocuri, tricouri și materiale informative despre delfini și alte mamifere marine. De asemenea, pe aleea spre Planetariu, a fost organizată o inedită expoziție de... desene cu creta pe asfalt, create pe loc de copiii talentați.

DE CE MOR DELFINII

Toate manifestările de Ziua Delfinului au fost organizate cu scopul de a le aminti oamenilor să fie mai protectori cu cetaceele din Marea Neagră, care sunt expuse multor pericole din cauza poluării și a pescuitului excesiv. „Ziua Delfinului înseamnă o zi în care ne gândim mai mult la delfinii din Marea Neagră. Trebuie să remarcăm faptul că a fost un stres pentru delfini să se adapteze în Marea Neagră, a cărei temperatură scade până la un grad iarna și a cărei salinitate este destul de scăzută. De asemenea, pescuitul excesiv afectează mult cetaceele, pentru că au ajuns să nu mai aibă din ce să se hrănească și multe dintre ele mor din această cauză. Au fost semnalate cazuri în care au fost văzuți delfini înotând în apropierea porturilor maritime, în căutarea hranei, chiar a resturilor de pește. Tocmai de aceea, este important să existe măsură în pescuit, astfel încât mamiferele marine să aibă suficient pește pentru a supraviețui”, a declarat directorul general al CMSN, dr. Adrian Bîlbă.

Citește și:

Constănțenii sărbătoresc „Ziua Delfinului”

Una dintre vedetele Delfinariului a fost la un pas de moarte?

Noul Delfinariu și-a deschis porțile. Vezi când au loc reprezentațiile



12