Cum puteți obține burse pentru a pleca la studii în străinătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Târg de consultanță educațională la Constanța

Cum puteți obține burse pentru a pleca la studii în străinătate

Educație 31 Ianuarie 2016 / 15:46 710 accesări

Elevii care vor să studieze în străinătate pot să participe în perioada următoare la târgul World Education Fair organizat de Integral Edu, în cadrul căruia cei interesați pot să se întâlnească personal cu reprezentanții unora dintre cele mai populare universități de top din străinătate. Ca în fiecare an, cel mai mare târg de consultanță educațională din România ajunge și la Constanța pe 23 februarie, la hotelul Ibis. În cadrul evenimentelor, tinerii au ocazia să primească informații detaliate cu privire la pregătirea, admiterea și cerințele de aplicare în școlile sau în universitățile din străinătate, direct de la reprezentanții acestora. Astfel, alături și de consultanții IntegralEdu, tinerii se asigură că vor lua cea mai bună decizie pentru continuarea studiilor. Din anul universitar viitor, studenții pot să-și finanțeze studiile de Master și MBA în Marea Britanie cu ajutorul împrumutului studențesc, iar toți cei interesați sunt așteptați să afle mai multe informații despre cum pot accesa programul guvernamental. De asemenea, în cadrul World Education Fair, tinerii vor afla informații despre programele de burse și finanțări sociale și de merit în instituțiile de învățământ din străinătate. Participarea la World Education Fair și serviciile de consultanță educațională oferite în cadrul evenimentului sunt gratuite. Înscrierea se poate face online, completând formularul de acces pe site-ul www.worldeducation.ro, formular ce vă permite să selectați toate programele universitare de studiu și/sau EduTaberele de care sunteți interesați. Formularul de înregistrare poate fi accesat din ambele secțiuni (Universități din Europa respectiv Licee de elită și tabere de vară) ale site-ului.



12