CVM Tomis, campioana României pentru a treia oară consecutiv

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CVM Tomis, campioana României pentru a treia oară consecutiv

Eveniment 01 Mai 2009 / 00:00 818 accesări

Pentru Club Volei Municipal Tomis Constanţa, anul 2009 a adus cea mai bună performanţă pe plan european, locul 3 în GM Capital Challenge Cup, dar şi un nou event, campionat - cupă, al treilea consecutiv. Joi, la Bucureşti, în Sala “Extreme”, CVM Tomis a obţinut victoria de care mai avea nevoie în confruntarea cu Dinamo, după cele două de la Constanţa, devenind astfel, pentru a treia oară consecutiv, campioana României. După înfrîngerea de miercuri, scor 2-3, din meciul 3 al finalei, CVM Tomis a început cu stîngul partida a patra. Cu toate că au condus cu 24-21 în primul act şi au avut şapte mingi de set, jucătorii antrenaţi de Stelio De Rocco au cedat în cele din urmă, cu 29-31, iar Dinamo începea să spere într-un nou succes, care să ducă finala în meciul decisiv. Bucureştenii nu au rezistat însă ritmului alert pe care şi l-au impus, pentru că voleibaliştii de la Tomis au strîns rîndurile şi s-au impus în următoarele trei seturi, fără probleme, cu 25-17, 25-21 şi 25-17, demonstrînd că formează cea mai valoroasă echipă din România. 3-1 pentru CVM Tomis şi 3-1 scor general în finală pentru formaţia constănţeană, care încheie astfel în forţă sezonul 2008-2009 al Diviziei A1 la volei masculin, cel mai bun din istoria clubului.

Au evoluat formaţiile - Dinamo (antrenor Daniel Rădulescu): Kuburovic - Chiţigoi, Şoloc, Mureşan, Ristoski, Todorovic şi Gavrilovic - libero (au mai jucat: Roman, Romanescu, Bobeanu şi Teotoc); CVM Tomis (antrenor Stelio De Rocco): Firpo - Lică, Began, Brinkman, Ashlei, Daivison şi Tănăsescu - libero (au mai jucat: Miseikis, Pereu şi Macovei). Au arbitrat: Cornel Malaxia (Bucureşti) şi Mirel Zaharescu (Galaţi). Observator: Gheorghe Vişan (Bucureşti).

Joi, în meciul 4 al finalei pentru locurile 3-4: Remat Zalău - VCM Piatra Neamţ 2-3 şi scorul la general a devenit egal, 2-2, astfel că jocul decisiv, programat duminică, la Piatra Neamţ, va stabili cîştigătoarea medaliilor de bronz.

Declaraţii după meci

Radu Began, căpitan CVM Tomis: “Ne simţim foarte bine la acest al treilea event consecutiv, am uitat şi de oboseală, şi de înfrîngerea de miercuri. Este bine că nivelul campionatului este în creştere, sînt patru echipe care se bat la titlu, mai e Piatra Neamţ, a apărut şi Zalăul”.

Florin Voinea, jucător CVM Tomis: “S-a terminat un sezon foarte greu, în care obiectivele clubului au fost mult mai ambiţioase şi ne bucurăm că am reuşit să le îndeplinim. Sper ca şi pe viitor să avem un parcurs european cît mai bun, pentru că asta ne-a dat mai multă încredere şi pe plan intern”.

Ashlei Nemer, jucător CVM Tomis: “Ne bucurăm foarte mult pentru acest titlu. Nu a fost chiar atît de uşor cum credeam şi pot să spun că nivelul campionatului a început să crească. Acest lucru este benefic pentru echipa naţională, care beneficiază de un antrenor foarte bun, Stelian Moculescu”.

Laurenţiu Lică, jucător CVM Tomis: “Deşi evoluţia mea nu a fost dintre cele mai bune, le mulţumesc băieţilor că au făcut tot posibilul să cîştigăm titlul. A fost un campionat destul de greu, dar este foarte important că ne-am îndeplinit obiectivele. Le mulţumim şi suporterilor, care, şi astăzi (n.r. - joi), au fost alături de noi şi, nu în ultimul rînd, vreau să felicit echipa Dinamo, care a practicat un volei de calitate. Avînd în vedere că Tomis Constanţa a luat ultimele trei titluri, cred că se poate spune că am pus monopol pe campionat. Sper ca şi la anul Constanţa să fie campioană”.

Sebastian Firpo, jucător CVM Tomis: “Sîntem fericiţi, pentru că am reuşit să îndeplinim toate obiectivele clubului, dar şi obosiţi, pentru că am jucat aproape 50 de meciuri oficiale în acest sezon, din care am pierdut numai cinci. Cred că este dificil să repetăm un asemenea sezon, dar nu imposibil”.

Stelio De Rocco, antrenor principal CVM Tomis: “Este fantastic! Jucătorii mei au încheiat un sezon foarte greu şi cu toţii au contribuit la obţinerea acestor rezultate (n.r. - cîştigarea campionatului şi a Cupei României plus locul 3 în GM Capital Challenge Cup). Am muncit împreună tot sezonul şi efortul nostru a fost răsplătit”.

Daniel Rădulescu, antrenor principal Dinamo: “Am încercat să ducem finala în meciul cinci, dar nu ne-a ieşit. Constanţa a jucat mai bine şi cu această ocazie vreau să-i felicit pe jucătorii Tomisului pentru că au fost mai buni pe tot parcursul campionatului. Le doresc succes în continuare”.

Sorin Strutinsky, preşedinte CVM Tomis: “Este al treilea campionat pe care îl cîştigăm consecutiv. Am avut emoţii, dar este cu atît mai frumos atunci cînd cîştigi cu emoţii. Sperăm să fim admişi în Liga Campionilor, cu toate că sînt ceva probleme cu punctajul României după desfiinţarea echipelor Deltacons Tulcea şi Petrom Ploieşti. Dacă nu vom fi admişi sezonul viitor în Liga Campionilor, atunci obiectivul va fi tot disputarea unei finale în Cupa CEV”.

Firpo şi Miseikis, premii speciale din partea Cotidianului “Telegraf”

Voleibaliştii Tomisului au sărbătorit titlul în Sala ”Extreme”, la finalul partidei de joi, de la Bucureşti, jucătorii formînd un trenuleţ împreună cu suporterii veniţi de la Constanţa. Nu a lipsit şi tradiţionala baie cu şampanie, după care medaliile de campioni au fost oferite jucătorilor de la CVM Tomis de către preşedintele Federaţiei Române de Volei, Gheorghe Vişan. Radu Began a ridicat primul, pentru al treilea an consecutiv, trofeul cuvenit campioanei, după care a urmat şi poza de grup. Petrecerea a continuat la Constanţa, la Restaurantul “Temple”, unde Cotidianul “Telegraf” a oferit şi două premii speciale: Sebastian Firpo a fost desemnat jucătorul sezonului, iar Arvydas Miseikis revelaţia sezonului 2008-2009. În plus, antrenorul Stelio De Rocco şi Arvydas Miseikis au primit premii surpriză din partea unuia dintre sponsorii echipei, Restaurantul “Temple”

Parteneri instituţionali:

Primăria Municipiului Constanţa, Consiliul Local Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa

Sponsori tehnici:

Hotel Flora, Hotel Malibu, Restaurant Temple, Coca Cola, Mycronic Design, RATC, Account Romconsulting

Furnizori oficiali:

Champions, Mycronic Design

Parteneri media:

Telegraf şi TV Neptun

Sponsori:

Grup Servicii Petroliere, RAJA, Impact, Unirea Shopping Center, Oil Terminal, Alcor Construct, Conpress Group, Polaris M Holding, Coca Cola, Mamaia SA, Emu, Aqua Magic, West House Group, Carrefour şi Telegraf



12