Daune reduse pentru fiul preşedintelui Academiei de fotbal „Gheorghe Hagi”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Daune reduse pentru fiul preşedintelui Academiei de fotbal „Gheorghe Hagi”

Eveniment 20 Septembrie 2013 / 00:00 1758 accesări

Curtea de Apel Constanţa a menţinut, ieri, pedeapsa de patru ani la care a fost condamnat, pentru tentativă de omor, agresorul lui Mihai Peniu, fiul lui Pavel Peniu, preşedintele Academiei de fotbal „Gheorghe Hagi” şi al clubului de fotbal Viitorul Constanţa, Alin Mureşanu, de 21 ani, din Constanţa, şi a redus cuantumul daunelor civile de la 22.000 de euro la 17.000 de euro. Sentinţa nu este definitivă şi mai poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă. Amintim că în acelaşi dosar au fost judecaţi şi Edvin Abibula, de 25 de ani, Nicuşor Alexandru Toda, de 25 de ani, şi Alexandru Mureşan, de 25 de ani, toţi pentru loviri şi alte violenţe. Toda şi Mureşan au primit câte o amendă penală de 1.500 de lei, iar faţă de Edvin Abibula a fost încetat procesul penal.

SCANDALUL Conform procurorilor, scandalul a izbucnit în noaptea de 12 spre 13 octombrie 2012, în jurul orei 4.30, în timp ce Mihai Peniu mergea împreună cu soţia sa şi cu un prieten, Iulian Claudiu Ermil, spre restaurantul Bueno, din Constanţa. Cei trei abia părăsiseră clubul Fratelli, iar când au ajuns la intersecţia bulevardului Ferdinand cu bulevardul Tomis, au trecut pe lângă mai mulţi tineri. Unul dintre ei, Alexandru Mureşan, a făcut unele comentarii la adresa soţiei lui Peniu. Iritat de cele auzite, Ermil l-a atenţionat pe Mureşan să înceteze şi a primit un pumn în faţă. Ermil a căzut pe asfalt şi a fost lovit în continuare cu picioarele de Abibula, Toda şi Mureşanu. Peniu a încercat să intervină pentru a-şi salva prietenul, însă Mureşanu l-a lovit cu o sticlă în cap. Peniu a căzut inconştient pe trotuar. Agresorul s-a urcat într-un taxi şi a vrut să dispară, dar s-a răzgândit şi a luat-o la fugă pe jos, fiind imobilizat de un taximetrist. Martorii au sunat la 112 şi au cerut ajutor. Două ambulanţe au transportat victimele la spital. Peniu a rămas internat şi a avut nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea vătămărilor suferite.



12