Debut cu speranţe europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga I - 1: UTA - FC Farul

Debut cu speranţe europene

Sport 28 Iulie 2006 / 00:00 908 accesări

“Rechinii” au onoarea de a deschide ediţia 2006-2007 a Ligii I, care se anunţă cea mai disputată din ultimul deceniu. Ca şi în urmă cu un sezon, constănţenii întîlnesc în prima etapă o echipă nou-promovată, dar situaţia pare schimbată. Dacă anul trecut adversara, Pandurii Tg. Jiu, se numără printre candidatele certe la retrogradare, UTA a făcut o campanie spectaculoasă de achiziţii şi are pretenţii la prima jumătate a clasamentului. “O formaţie nou-promovată îşi doreşte cu ardoare să cîştige primul joc, iar arădenii vor fi susţinuţi de un public entuziast. Nu vreau să mă gîndesc la programul din acest debut de campionat, pentru că vreau să o luăm meci cu meci. Avem un obiectiv, calificarea în Cupa UEFA, şi sper să-l atingem”, a declarat Momcilo Vukotic. Tehnicianul sîrb se confruntă cu numeroase probleme de efectiv înaintea jocului, fiind nevoit să lase la Constanţa patru jucători de bază, Lungu, Voiculeţ, Senin şi Barbu, toţi accidentaţi. Drept urmare, Farul va avea o linie de mijloc improvizată, cu doi jucători în vîrstă de 18 ani, Păcuraru şi Voiculeţ, în timp ce în ofensivă greul va cădea pe umerii lui Disney. “Mergem la Arad să învingem. Ne-am propus să facem punctaj maxim în primele trei etape”, a avertizat Mihai Guriţă.

Cu tribunele pline

Pe “rechini” îi aşteaptă o atmosferă incredibilă la Arad, biletele şi abonamentele fiind deja apuizate. “Este incredibil ce se întîmplă, la meciul de prezentare a echipei stadionul a fost arhiplin şi sînt sigur că aşa va fi şi în prima etapă”, a declarat Bogdan Apostu, fostul jucător al constănţenilor, împrumutat pentru un sezon la Arad. “Nu există nici o clauză în contract care să mă împiedice să joc şi voi încerca să-mi fac cît mai bine datoria. Vreau să vorbesc doar prin ce voi face pe teren”, a adăugat actualul atacant al arădenilor. Marea problemă a antrenorului Marius Lăcătuş este lipsa omogenităţii, majoritatea jucătorilor fiind transferaţi în această vară. “Fiara” a primit însă veşti bune ieri, cînd au sosit “cărţile verzi” pentru două dintre cele mai importante achiziţii, Mara şi Daniel Chiriţă. În plus, arădenii au perfectat şi transferul ex-dinamovistului Ionuţ Bălan, care a evoluat şi la Farul. Partida este programată de la ora 18.00 şi va fi arbitrată la centralul bucureştean Alexandru Deaconu (Bucureşti), ajutat de Miklos Nagy (Cluj) şi Ioan Onicaş (Zalău). Observatori: Alexandru Boc, George Ionescu (Bucureşti).

Formaţiile probabile - UTA (antrenor Marius Lăcătuş): D. Tudor - Codreanu, D. Chiriţă, Costişor, Vasiljevic - Hidişan, Milosavlevic, I. Ştefan, Coţan - Fl.Simion, Mara; Farul (antrenor Momcilo Vukotic): G. Curcă - Farmache, Gheară, Şchiopu, L. Florea - Guriţă, Larie, Păcuraru, Todoran - I. Apostol, Disney.

Taguri articol


12