Dinamo şi Viitorul, sancţionate în urma incidentelor de la meciul din prima etapă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / CASA LIGA 1

Dinamo şi Viitorul, sancţionate în urma incidentelor de la meciul din prima etapă

Sport 26 Iulie 2019 / 15:56 745 accesări

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat Fotbal Club Dinamo Bucureşti cu interzicerea deplasării pentru cinci jocuri a galeriei sau grupurilor de suporteri la partidele pe care echipa bucureşteană le va disputa pe teren străin, precum şi cu o penalitate sportivă de 15.000 lei, din cauza incidentelor de la meciul cu FC Viitorul Constanţa, de la Ovidiu. De asemenea, FC Viitorul a fost amendată cu 10.000 de lei.

„FC Viitorul Constanţa vs. FC Dinamo 1948 - Incidente - În temeiul art. 82.2, coroborat cu art. 82.3., lit.e, teza finală, şi art. 20.6 din RD, se sancţionează clubul FC Dinamo 1948 cu interzicerea pentru cinci jocuri a galeriei sau grupurilor de suporteri la jocurile disputate de echipă în deplasare şi o penalitate sportivă de 15.000 lei; În temeiul art. 82.1, coroborat cu art. 83.7 din RD, se sancţionează clubul FC Viitorul Constanţa cu o penalitate sportivă de 10.000 lei”, se arată pe site-ul LPF.

FC Viitorul a învins, la 15 iulie, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (G. Iancu 9, 69, G. Ganea 49, Calcan 66, Eric 71), formaţia Dinamo Bucureşti, în ultima partidă a primei etape din actualul sezon al Ligii 1, după un meci marcat de incidente.

Fanii dinamovişti, aflaţi în număr de aproximativ 200, i-au înjurat pe patronul Ionuţ Negoiţă şi pe antrenorul Eurgen Neagoe după numai 25 de minute de joc. Suporterii i-au cerut demisia tehnicianului. După golul de 3-0 al gazdelor, din minutul 66, mai mulţi suporteri dinamovişti au intrat pe teren, fiind cu greu imobilizaţi şi scoşi din suprafaţa de joc de stewarzi. Jandarmii au intervenit şi s-au postat în faţa peluzei în care se afla galeria dinamovistă, fără a intra în conflict direct cu suporterii.

Managerul general al FC Dinamo, Florin Prunea, a mers la suporteri şi a încercat să-i calmeze. Meciul a fost reluat după o întrerupere de peste 20 de minute şi după ce galeria dinamovistă a fost evacuată. Gazdele au marcat repede încă două goluri după reluarea partidei. Nu toţi fanii dinamovişti au părăsit peluza, unul dintre ei întrând pe teren în minutul 75, pentru a-i cere socoteală lui Neagoe. Acesta a fost scos repede din spaţiul de joc şi meciul nu a mai fost oprit.

În urma acestor incidente, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis” Constanţa a anunţat că şase persoane au fost sancţionate după incidentele din meciul dintre FC Viitorul şi FC Dinamo.



12