Doi aleşi locali şi-au pierdut mandatele în urma migrării la alte partide

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi aleşi locali şi-au pierdut mandatele în urma migrării la alte partide

Administrație 07 Octombrie 2006 / 00:00 805 accesări

Doi consilieri locali din opoziţia constănţeană, care intenţionau să treacă de partea puterii, şi-au pierdut, în urma votului consiliilor locale, calitatea de aleşi locali, pentru că nu au respectat prevederile legale în procesul de depunerea a declaraţilor de opţiune. Este vorba despre Mitică Budeanu, fost consilier local PSD la Poarta Albă, şi care s-a înscris în urmă cu puţin timp în PD, şi despre consilerul PRM Costică Condurache, de la Basarabi, care a vrut să devină liberal. În locul lui Budeanu, în Consiliul Local al comunei Poarta Albă a intrat George Dumitru (PSD), iar locul lui Condurache a fost luat de consilierul PRM Ion Anton. "Consilierul PRM Costică Condurache a depus la secretariatul primăriei o declaraţie în care specifica că este membru PRM. După cîteva zile s-a răzgîndit şi a dorit să depună o nouă declaraţie, în care se declara independent. El i-a solicitat secretarului să înregistreze declaraţia cu acelaşi număr cu care o depusese pe prima, dar, pentru că a fost refuzat, a depus-o cu un alt număr de înregistrare. Aleşii locali nu aveau voie să depună decît o singură declaraţie de opţiune, drept pentru care organizaţia locală a PRM a solicitat Consiliului Local înlocuirea lui Costică Condurache cu următorul de pe listă, care este tot un membru PRM", a declarat primarul oraşului Basarabi, Nicolae Crivineanu. La scurt timp, Costică Condurache a dat în judecată Consiliul Local Basarabi, pentru că a considerat ilegală înlocuirea sa. La rîndul său, şeful de cabinet al prefectului Dănuţ Culeţu, Corina Cuşa, a declarat, ieri, că Prefectura Constanţa consideră ilegale hotărîrile Consiliilor Locale Poarta Albă şi Basarabi, drept pentru care le-a atacat în contencios administrativ. Surse din cadrul Consiliului Local Basarabi susţin că acţiunea Prefecturii Constanţa nu se justifică, întrucît nu are temei legal.



12