Viaţa este surprinzătoare, iar poveştile de viaţă ale unor oameni simpli, se dovedesc a fi cît se poate de impresionante. Unii se lasă învinşi de provocările vieţii, iar alţii încearcă să se lupte şi să o învingă. Durere, sărăcie, umilinţă şi, în acelaşi timp mîndrie, sînt doar cîteva dintre sentimentele pe care le încearcă o familie din Medgidia. Andreea şi Valentin au trăit, în urmă cu doi ani, o fermecătoare poveste de dragoste şi au decis să formeze o familie. Nu au avut bani să facă nuntă, dar s-au mutat împreună la familia Andreei. La scurt timp, a venit pe lume Ana Maria, rodul dragostei dintre cei doi. Deşi Valentin lucra din greu în Portul Constanţa, seara, cînd ajungea lîngă iubita sa şi copil, suferinţa trecea. Şi totuşi, viaţa s-a dovedit a fi dură pentru cei doi. “Tatăl meu mă bătea foarte tare. Este extrem de violent. Cu două zile înainte de a naşte, mi-a tras un pumn şi am căzut lată. Am ajuns la spital şi, între timp, am şi născut. După ce am fost externată, am venit acasă cu fetiţa. Numai viaţă nu a fost ceea ce a urmat. Zilnic, cînd era plecat Vali la serviciu, mă bătea. O zmucea şi pe cea mică. Într-o zi, am văzut cînd încerca să îi bage pe gît fetiţei mele un cotor de salată. Ea plîngea şi era şi normal, avea doar şapte luni. S-a enervat cînd a văzut că plînge şi mai ales cînd m-a văzut şi iar m-a luat la bătaie. Ne înjura şi ne lovea. Atunci am spus că nu mai suportăm şi că o să plecăm. Nu a crezut şi a început să rîdă. Am mai îndurat vreo două luni, dar ne-am luat inima în dinţi şi am plecat unde am văzut cu ochii”, a povestit plîngînd, Andreea Drăgan. Cei doi tineri şi fetiţa lor care acum are nouă luni au plecat din Medgidia şi au venit la Constanţa. Nu ştiau unde să meargă şi au dormit o perioadă pe unde au apucat. Tot căutînd un loc unde să stea, au găsit, pe bulevardul Mamaia, un garaj care nu era încuiat şi au dormit acolo. Cum nimeni nu a venit să îi gonească, au mai dormit încă o seară. Şi aşa se întîmplă de două săptămîni. Oamenii din blocul de lîngă garaj îi cunosc şi le plîng de milă, dar nu prea au cum să îi ajute. Le mai dau o bucată de pîine din cînd în cînd. Însă, condiţiile în care trăiesc cei trei sînt de neimaginat.

Iubirea este singura lor avere

Garajul colcăie de şobolani şi purici. Părinţii dorm într-un pat improvizat din pături, scînduri şi roţi de cauciuc. Nu au curent electric sau apă. Mănîncă din gunoaie. Nici lor nu le vine să creadă că au ajuns să trăiască în astfel de condiţii. “Am avut casă, baie, apă, curent. Acum, nu avem nimic. În schimb, avem linişte şi nu ne mai umileşte nimeni. Chiar dacă deabia avem ce să mîncăm noi, fetiţei noastre încercăm tot timpul să îi luăm de mîncare. Cumpărăm lapte tot timpul şi absorbante. Mai bine murim noi de foame, dar ea trebuie hrănită”, a spus Andreea Drăgan. Chiar dacă trăiesc în condiţii mizere, cei trei nu sînt murdari. “Iau apă cu sticlele de plastic în fiecare zi şi spăl hainele cu o bucată de săpun. Nu putem să umblăm murdari. Şi noi ne spălăm cum putem. E bine că acum e cald şi mai pun sticlele cu apă afară şi de la soare se încinge apa şi putem să o spălăm pe cea mică”, a continuat Andreea. Zilele se scurg greu pentru cei trei şi în fiecare zi speră că viaţa va fi frumoasă şi pentru ei. Valentin încearcă să lucreze cu ziua, dar îşi găseşte serviciu destul de greu. Vrea să muncească şi nu se dă în lături de la muncile grele. “Din păcate, Andreea nu poate să stea singură cu fetiţa. Le-am lăsat singure de cîteva ori şi au venit peste ele nişte boschetari. Au încercat să le facă rău. Cînd plec la muncă, Andreea o ia pe cea mică şi pleacă să o plimbe. O cred că îi este frică să stea singură. Nici nu are cum să închidă garajul pentru că uşa este ruptă. Poate că unii oameni ne judecă şi spun că nu vrem să muncim. Nu este adevărat. Viaţa este nedreaptă uneori şi te loveşte cînd te aştepţi mai puţin”, a spus Valentin Iacobescu. Chiar dacă le este greu, cei trei spun că nu vor să se despartă. Le-a fost teamă să ceară ajutorul autorităţilor, pentru că ar putea să le ia copilul. “Nu am putea trăi fără Ana Maria. Ea este viaţa noastră. Facem tot ce putem ca să nu simtă lipsurile. Din păcate, nici acte nu avem, iar acest lucru face şi mai grea angajarea mea. Toate actele noastre sînt la socrul meu acasă şi nu vrea să ni le dea. Soacra mea a încercat să îi explice să nu se mai poate aşa, dar a bătut-o şi pe ea. Le iubesc enorm pe Andreea şi pe fiica noastră şi sînt în stare să îndur orice greutăţi pentru ele. Am 26 de ani şi putere de muncă. Nu vrem decît să avem un acoperiş decent deasupra capului”, a mai spus Valentin Iacobescu. Tinerii nu au cerut ajutorul nimănui, o echipă a redacţiei “Telegraf” descoperindu-i, întîmplător, în garaj. Dacă există persoane care doresc să îi ajute cu haine sau bani, pot veni la sediul “Telegraf” de pe bd-ul Mamaia, nr. 296.