Duminică începe a 16-a ediţie a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Duminică începe a 16-a ediţie a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală

Eveniment 06 Ianuarie 2007 / 00:00 641 accesări

Sala Sporturilor va cunoaşte, începînd de duminică, atmosfera meciurilor de la Trofeul “Telegraf” la fotbal în sală, cea mai veche competiţie de acest gen din ţară rezervată veteranilor. Primul meci al turneului din 2007, programat de la ora 10.00, va opune formaţiile Portul Constanţa, cîştigătoarea primelor două ediţii, şi FC Constanţa, o echipă prezentă în premieră la această competiţie tradiţională pentru iubitorii sportului în lunile ianuarie, februarie şi martie. Grupa A propune primul derby al turneului, Voinţa - CS Eforie, în timp ce deţinătoarea trofeului, Săgeata Stejaru, anunţă spectacol total, atît în teren, cît şi în tribune, în partida cu Steaua Mării Techem, din Grupa C. Alte două favorite la cîştigarea trofeului, Alpha şi Municipal, vor să debuteze cu dreptul la actuala ediţie, Alpha sperînd să soarbă cît mai mult... Murfatlar în Grupa A, iar Municipal să recolteze prima victorie în Grupa D.

Debut galactic pentru Telegraf & TV Neptun

Debut galactic pentru formaţia Centrului Informaţional de presă Telegraf & TV Neptun la cea de-a 16-a ediţie a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală. Prima adversară a jurnaliştilor în Grupa B va fi celebra echipă Real, dar din Constanţa, nu din Madrid, astfel că întîlnirea cu Beckham, Ronaldo, Robinho sau Roberto Carlos a fost amînată. Lotul numeros şi... valoros al echipei Telegraf & TV Neptun îi dă mari bătăi de cap antrenorului Dumitru Antonescu, acesta avînd o misiune dificilă în alcătuirea formulei de start pentru debutul la ediţia a 16-a.

Programul partidelor de duminică, 7 ianuarie, de la Sala Sporturilor - ora 10.00: Portul - FC Constanţa (Grupa B); ora 10.45: Voinţa - CS Eforie (Grupa A); ora 11.30: Capitol ’84 - Tomis Millenium (Grupa D); ora 12.15: Arca ANR - Cosmos (Grupa B); ora 13.00: Jandarmii Dobrogea - Intersport (Grupa C); ora 13.45: TELEGRAF & TV NEPTUN - REAL (Grupa B); ora 14.30: Elox - ITC (Grupa D); ora 15.15: Municipal - Recolta Cumpăna (Grupa D); ora 16.00: Alpha - Perla Murfatlar Basarabi (Grupa A); ora 16.45: Dinamo - SNC (Grupa C); ora 17.30: Julius - Frontiera Tomis (Grupa A); ora 18.15: Săgeata Stejaru - Steaua Mării Techem (Grupa C).

Componenţa grupelor - Grupa A: Alpha, Perla Murfatlar Basarabi, CS Eforie, Julius, Voinţa, Frontiera Tomis; Grupa B: Telegraf & TV Neptun, FC Constanţa, Arca ANR, Portul, Real, Cosmos; Grupa C: Săgeata Stejaru, Dinamo, Jandarmii Dobrogea, Intersport, SNC, Steaua Mării Techem; Grupa D: Municipal, Elox, Capitol '84, ITC, Recolta Cumpăna, Tomis Millenium.

Reamintim reprezentanţilor echipelor participante că pînă la ora de start a primului meci trebuie să aducă organizatorilor lista cuprinzînd loturile de jucători.

Iată în continuare şi programul jocurilor din optimile de finală şi sferturile de finală ale competiţiei, pentru semifinale urmînd să aibă loc o nouă tragere la sorţi. Optimi de finală - meciul 1: 1A - 4C; meciul 2: 2A - 3C; meciul 3: 3A - 2C; meciul 4: 4A - 1C; meciul 5: 1B - 4D; meciul 6: 2B - 3D; meciul 7: 3B - 2D; meciul 8: 4B - 1D; sferturi de finală: învingătoarea din meciul 1 - învingătoarea din meciul 7; învingătoare din meciul 2 - învingătoarea din meciul 8; învingătoarea din meciul 3 - învingătoarea din meciul 5; învingătoare din meciul 4 - învingătoarea din meciul 6.

Sponsorii competiţiei: Conpress Holding, Restaurantul Rustic

Sponsorul echipei Telegraf & TV Neptun: Restaurantul La Pătrunjelu’

Taguri articol


12