EURO 2020. Croaţia a fost prea puternică, a declarat scoţianul Callum McGregor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

EURO 2020. Croaţia a fost prea puternică, a declarat scoţianul Callum McGregor

Sport 23 Iunie 2021 / 09:59 802 accesări

Mijlocaşul scoţian Callum McGregor, autorul unicului gol al selecţionatei de fotbal a ţării sale în partida pierdută în faţa Croaţiei (1-3), în ultima etapă din Grupa D a EURO 2020, a recunoscut superioritatea vicecampioanei mondiale, marţi seara la Glasgow.

"Băieţii noştri şi-au făcut bine treaba, iar suporterii au fost incredibili şi vreau să le mulţumesc pentru susţinerea lor. Însă adversara noastră a fost prea puternică. Atunci când vezi golul lui Modric, înţelegi că este de cel mai înalt nivel. Am primit o lecţie bună. Este întotdeauna o plăcere să marchez, însă sunt dezamăgit că nu am reuşit un rezultat mai bun. Fanii au fost incredibili şi a fost cu adevărat extraordinar", a declarat McGregor la finalul jocului de pe stadionul Hampden Park.

Scoţia, care a participat la un turneu internaţional major după o aşteptare de 23 de ani, a ratat o nouă ocazie de a trece în premieră de faza grupelor, după trei participări la Campionatul European şi opt la Cupa Mondială (ultima în 1998).

Echipa de fotbal a Croaţiei a învins-o pe cea a Scoţiei cu scorul de 3-1 (1-1), marţi seara, pe Hampden Park din Glasgow, în Grupa D a turneului final EURO 2020, şi s-a calificat în optimile de finală ale competiţiei.

Au marcat: Nikola Vlasic (17), Luka Modric (62), Ivan Perisic (77), respectiv Callum McGregor (42)

În optimi de finală, Croaţia va întâlni formaţia clasată pe locul 2 în Grupa E, la Copenhaga, pe 28 iunie.



Ştiri recomandate

12