Cînd Portugalia l-a angajat pe campionul mondial din 2002, Luis Felipe Scolari, pe postul de antrenor, toată lumea se aştepta ca lusitanii să devină "brazilienii" Europei. Avantajat de faptul că nu a trebuit să evolueze în preliminariile pentru Campionatul European din 2004, graţie statutului de gazdă, tehnicianul a avut timpul necesar de a construit un sistem de joc bazat pe pase, care a încîntat. Ajutat şi de Deco, naturalizat pe aceeaşi filieră, Scolari a îmbinat spectacolul şi fotbalul-pragmatic, aducînd Portgalia pînă în finală. A pierdut însă titlul european, tocmai în faţa unui formaţii pentru care spectacolul era un cuvînt interzis, Grecia. Apăsat de eşec, brazilianul şi-a uitat originea şi a renunţat la tactica aleasă. Mai mult, s-a europenizat, copiind aproape la perfecţie modelul italian. A căutat să ermetizeze apărarea, ambii fundaşi laterali urcînd destul de rar în ofensivă. A betonat mijlocul, ajungînd să joace de multe ori cu trei închizători, formula care l-a ajutat să nu primească gol. În schimb, a lăsat un singur atacant să se bată în faţă, mizînd mereu pe magia lui Deco. "Mai bine joc urît şi cîştig. Cine joacă frumos, pleacă acasă", a decretat Scolari înainte de turneul final. Şi calculele i-au ieşit o bună perioadă. S-a chinuit cu Angola, dar a învins la limită, 1-0. În plus, a avut scuza că a lipsit Deco, din cauza unei accidentări. A scăpat fără gol cu Iran, dar în ciuda unei victorii mai lejere, 2-0, tot nu a reuşit să impresioneze. A terminat grupa cu punctaj maxim, graţie succesului cu Mexic, 2-1, dar singurele laude au fost la adresa organizării din teren. În optimi, cu Olanda, Scolari a făcut spectacol doar pe margine, prin reacţiile nedemne de un mare antrenor, în timp ce elevii săi au făcut orice, şi nu neapărat legat de fotbal, pentru a apăra fragilul avantaj luat în prima repriză. Tot pe ideea betonării mijlocului a mers Scolari şi în sferturile cu Anglia. Inconştienţa lui Rooney şi mutările stupide ale lui Eriksson l-au ajutat să ajungă la loviturile de departajare. Unde norocul şi Ricardo i-au oferit ocazia de a juca în semifinale. Întîlnirea cu Franţa a arătat însă limitele lui Scolari. Condus de o formaţie puternică, brazilianul nu a ştiut ce să mai facă. Defensiva beton nu-şi mai avea rostul, pentru că Portugalia era deja în dezavantaj, dar elevii lui Scolari nu ştiau să atace. De ce? Pentru că "Profesorul" a cam lipsit la această lecţie. Drept urmare, lusitanii au ameninţat poarta lui Barthez doar la fazele fixe şi asta cînd portarul francez a gafat nepermis. În rest, Deco a atins mingea doar de cîteva ori, iar Figo a demonstrat că vîrsta îşi spune cuvîntul în cazul său. Şocul a venit la prima schimbare, un mijlocaş trimis în teren în locul unui atacant. În cele din urmă, tactica defensivă a lui Scolari a dat greş şi era normal să se întîmple acest lucru. De ce? Pentru că nu poţi să cîştigi fără să dai goluri, iar remiza cu Anglia nu este decît excepţia care întăreşte regula, şi pentru că un brazilian fără fotbal-spectacol este ca peştele pe uscat.