FIFA a amendat Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru folosirea unui simbol politic

FIFA a amendat Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord

Sport 20 Decembrie 2016 / 21:38 424 accesări

Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie (FIFA) a decis să amendeze federaţiile din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord pentru folosirea unui simbol politic în timpul meciurilor pentru calificare la Campionatul Mondial din 2018, informează „BBC”. Jucătorii acestor echipe naţionale au purtat banderole pe care erau inscripţionate flori de mac, simbolul Zilei Armistiţiului, mai exact încheierea Primului Război Mondial. Anglia şi Scoţia s-au întâlnit pe Wembley, la 11 noiembrie, Ţara Galilor a jucat cu Serbia, iar Irlanda de Nord cu Azerbaidjan. Anglia a învins Scoţia, cu 3-0, Ţara Galilor a remizat cu Serbia, scor 1-1, iar Irlanda de Nord a învins Azerbaidjanul, scor 4-0. În fiecare dintre aceste meciuri, a existat un minut de reculegere, iar spectatorii au primit tricouri cu flori de mac.

Florile roşii de mac se găseau din belşug pe câmpurile din Franţa şi Flandra, unde s-au desfăşurat lupte din timpul Primului Război Mondial. În fiecare an, la 11 noiembrie, este marcată Ziua Armistiţiului, supranumită şi Ziua Macului, în care britanicii îi comemorează pe soldaţii care şi-au pierdut viaţa în timpul Primului Război Mondial (1914-1918).

Anglia a fost amendată cu suma de 45.000 de franci elveţieni (aproximativ 42.001 de euro), Scoţia şi Ţara Galilor, cu câte 20.000 de franci elveţieni (aproximativ 18.667 de euro), iar Irlanda de Nord, cu 15.000 de franci (14.000 de euro).

Preşedintele Comisiei de Disciplină a FIFA, Claudio Sulser, a precizată că respectă acţiunile de comemorare, dar a subliniat că regulile trebuie să fie aplicate pentru toate asociaţiile membre. „Afişarea unor mesaje politice sau religioase este strict interzisă. În cadrul arenei şi pe teren, este loc doar pentru sport, nu pentru altceva”, a spus Sulser, citat de „BBC”.

Taguri articol


12