Geoană: Cele două promisiuni cu care Băsescu a cîştigat alegerile nu au fost îndeplinite

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Geoană: Cele două promisiuni cu care Băsescu a cîştigat alegerile nu au fost îndeplinite

Politică 29 Noiembrie 2006 / 00:00 766 accesări

Preşedintele PSD Mircea Geoană l-a criticat ieri din nou pe Băsescu, considerîndu-l vinovat pentru trădarea PUR şi UDMR în urma alegerilor din 2004. Mai mult, liderul social-democrat a atras atenţia că cele două promisiuni cu care actualul preşedinte a cîştigat alegerile nu au fost îndeplinite. Este vorba de lupta anticorupţie şi o guvernare puternică şi stabilă, cu care actualul preşedinte a cîştigat alegerile din noiembrie 2004. "Este clar că Traian Băsescu are un plan de acaparare a puterii absolute în statul român şi este clar pentru noi că va încerca să smucească scena politică românească în încercarea de a pune la Palatul Victoria un prim-ministru care să-i fie obedient. Este clar că Traian Băsescu şi PD văd în PSD adevăratul adversar strategic, pentru că după ce îi vor termina pe liberali, adevărata încleştare va fi cu noi", a mai spus Geoană. El l-a invitat şi pe liderul PD Emil Boc să se uite în propria ogradă: “Primarul PD de la Rîmnicu Vîlcea este arestat şi anchetat pentru corupţie, primarul PD Falcă de la Arad este chemat la DNA pentru chestiuni complicate, primarul Videanu de la Bucureşti şi primarii de sector ai Alianţei sînt cu probleme mari de moralitate, d-na senator Cazacu, de care nu am vorbit de ceva timp, a cărei bunică de 90 şi ceva de ani este regina asfaltului în România şi, mai recent, d-l Ioan Oltean, vicepreşedintele al PD, a favorizat în mod clar o firmă să cîştige fără licitaţie un contract pentru energie electrică ieftină, în timp ce cetăţeanul plăteşte energie scumpă”. Un alt subiect abordat de liderul social-democrat s-a referit la atacurile instrumentate de Băsescu la adresa PNL, după modelul aplicat de PNŢCD în timpul guvernării CDR şi a amintit de eşecurile unor miniştri din actualul Guvern. Geoană s-a arătat indignat şi de faptul că 90% dintre români o duc mai prost ca în 2004 şi, dacă PIB-ul a crescut, redistribuţia progresului social şi economic se face, în continuare, într-o manieră nedreaptă. Geoană a adăugat că a doua zi după Congres, partidul va intra în campanie electorală: “Din 11 decembrie trebuie să ne apucăm să eliminăm de la putere orice formă de guvernare portocalie şi campania nu se încheie decît în clipa cînd Traian Băsescu părăseşte Palatul Cotroceni, pentru că cinci ani cu acest preşedinte este mai mult decît suficient pentru România, iar un mandat în plus pentru Traian Băsescu ar fi un dezastru pentru România.



12