Gică Hagi ar putea pleca de la Viitorul în vara lui 2019

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gică Hagi ar putea pleca de la Viitorul în vara lui 2019

Sport 15 Noiembrie 2018 / 01:12 2650 accesări

Performanţele obţinute cu Viitorul l-au transformat pe Gică Hagi (53 de ani) într-un antrenor căutat.

"Regele" a dezvăluit că, după ce a refuzat deja o echipă naţională, are pe masă o ofertă de la o echipă de club din străinătate, pe care se gândeşte să o ia în calcul abia la vară. Patronul-antrenor de la Viitorul e tentat de ideea de a merge să antreneze în afara României.

Ultima echipă la care a antrenat Hagi, cu excepţia Viitorului, a fost Galatasaray, de la care a plecat în martie 2011. Apoi, din 2014, s-a ocupat exclusiv de Viitorul, alături de care a reuşit să câştige chiar şi un titlu în Liga 1, în vara lui 2017.

”Şi în momentul de faţă am o ofertă. Am, ca idee, ca vorbă, am ofertă, bineînţeles. Există o idee. Dar eu voi respecta regula. Până în vară, până nu se termină, eu nu plec. Doar atunci, dacă va fi posibil. Dacă va fi, bine, dacă nu, rămân la clubul meu”, a declarat Gică Hagi pentru Telekom Sport.

Patronul Viitorului susţine că a avut ofertă şi de la o echipă naţională, dar şi-ar dori mai degrabă să pregătească o echipă de club: ”De exemplu, am avut o echipă naţională pe care puteam să o antrenez. Am refuzat-o. Poate o să am o echipă de club care să mă duc... Dacă o să am şansa. Dacă nu, asta e, rămân cu dorinţa, cu idealul. Şi atât”, a spus Hagi.

Taguri articol


12