Google îşi retrage echipa de ingineri din Rusia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Google îşi retrage echipa de ingineri din Rusia

Tehnologie 12 Decembrie 2014 / 15:53 1584 accesări

Gigantul american în domeniul Internetului Google a anunţat astăzi că-şi va transfera toţi inginerii din Rusia, refuzând să ofere vreo explicaţie cu privire la această decizie adoptată într-un context de consolidare a controlului asupra Internetului de către autorităţile de la Moscova, relatează AFP. Grupul californian a confirmat într-un comunicat transmis AFP acest transfer - dezvăluit de către site-ul de specialitate The Information -, dând asigurări că va păstra "o echipă în Rusia pentru asistarea" utilizatorilor şi clienţilor locali. Însă a refuzat să facă vreun comentariu despre motivul plecării. Presa rusă scrie că aceasta are loc după modificarea legislaţiei cu privire la controlul asupra Internetului. În iulie, Vladimir Putin a promulgat o lege care obligă firmele de web - atât ruseşti, cât şi străine - să stocheze datele utilizatorilor lor din Rusia în termen de doi ani. O sursă apropiată dosarului a subliniat însă, pentru AFP, că această decizie nu este legată în mod specific de Rusia, echipe de ingineri fiind transferate în ultimii ani în afara Suediei, Finlandei şi Norvegiei, şi că Google preconizează să-şi crească investiţiile în Rusia în 2015.

Taguri articol


12