HC Dobrogea Sud, trei puncte mari în lupta pentru play-off

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Liga Naţională, etapa a 11-a: HCDS - Dunărea Călăraşi 21-20

HC Dobrogea Sud, trei puncte mari în lupta pentru play-off

Sport 14 Noiembrie 2017 / 23:00 2498 accesări

Handbaliştii constănţeni au trecut şi... Dunărea

Handbaliştii constănţeni au trecut şi... Dunărea

Al treilea succes obţinut de HC Dobrogea Sud Constanţa cu Sandu Iacob la timonă a fost şi cel mai greu de realizat. Partida cu Dunărea Călăraşi, disputată marţi seară, în Sala Sporturilor din Constanţa, în etapa a 11-a a Ligii Naționale de handbal masculin, a fost una care a început cu gazdele la timonă, 3-0, iar acest avantaj de trei goluri s-a păstrat şi la pauză, 12-9 pentru HCDS. La jumătatea reprizei secunde, handbaliştii constănţeni s-au desprins la cinci goluri, 18-13, şi se părea că au rezolvat problema învingătoarei. Însă nu a fost aşa, oaspeţii revenind spectaculos şi după şapte minute au preluat conducerea pe tabela de marcaj, 19-18. Gazdele au strâns rândurile şi au reuşit să întoarcă rezultatul, pentru a câştiga în cele din urmă cu 21-20, la ultima aruncare Sijan intervenind salvator. Trei puncte extrem de importante obţinute de echipa de la ţărmul mării, care se apropie de podium şi îşi trece în cont o victorie de moral înaintea confruntării din prima manșă a turului al treilea preliminar din Cupa EHF, din deplasare, cu SC Magdeburg, programată duminică, de la ora 16.00.

În partida de marţi, golurile formaţiei constănţene au fost marcate de Vujovic 5, Nistor 4, Buricea 3, Cutura 3 (1x7m), Malinovic 2 (1x7m), Rohozneanu 2 şi Crnoglavac 2 (1x7m), iar portarul Dane Sijan a avut 12 intervenţii salvatoare, inclusiv o aruncare de la 7 metri.

Programul celorlalte partide din etapa a 11-a - miercuri, ora 16.00: CSM București - CSM Făgăraş (în direct la TVR 2), ora 18.00: Politehnica Iași - Potaissa Turda; joi, ora 17.30: Politehnica Timișoara - HC Odorhei (în direct la TVR HD), ora 18.00: CSU Suceava - Minaur Baia Mare, ora 18.15: HC Vaslui - Steaua București (în direct la Digi Sport 2 și Telekom Sport); duminică, ora 19.00: Dinamo București - CSM Focșani.

Clasament: 1. Steaua 22p (golaveraj: 272-244), 2. Turda 21p (281-250), 3. Dinamo 21p (291-265), 4. Odorhei 20p (279-246), 5. HC DOBROGEA SUD 20p (283-269), 6. Călărași 19p (271-271), 7. Timișoara 17p (261-230), 8. Baia Mare 15p (261-260), 9. CSM București 15p (265-266), 10. Vaslui 12p (253-285), 11. Focșani 10p (218-244), 12. Făgăraș 9p (251-286), 13. Suceava 7p (261-286), 14. Iași 0p (273-328).



12