Telegraf Online - tag: Hosni Mubarak

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre Hosni Mubarak

Telegrafic
10 decembrie 2012 Telegrafic

GERMANIA Tragedie aeriană Cel puţin şapte persoane au murit sâmbătă, într-un accident produs între două avioane de agrement, în landul Hessen, în zona central-vestică a Germaniei, a anunţat poliţia. Între victime par să se afle patru copii, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei locale ...

Tensiune maximă în Egipt
7 decembrie 2012 Tensiune maximă în Egipt

Armata egipteană a somat, ieri, manifestanţii, în jurul orei 13.00 GMT, să părăsească zonele din apropierea palatului prezidenţial de la Cairo, anunţând interzicerea oricărei reuniuni în apropierea complexului, ca urmare a confruntărilor sângeroase din timpul nopţii. Garda Republicană, o divizie a ...

Îngrijorare la ONU faţă de sporirea puterilor preşedintelui egiptean
24 noiembrie 2012 Îngrijorare la ONU faţă de sporirea puterilor preşedintelui egiptean

Decretul preşedintelui egiptean, Mohamed Morsi, prin care acesta şi-a oferit mai multe puteri, suscită temeri serioase legate de drepturile omului, a afirmat, vineri, înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay. Preşedintele islamist egiptean, Mohamed Morsi, a promulgat dispoziţii cu valoare ...

Telegrafic
5 noiembrie 2012 Telegrafic

ITALIA Imigranţi morţi Paza de Coastă italiană a recuperat şapte cadavre, ieri, după naufragiul unei ambarcaţiuni cu imigranţi ce se îndrepta spre Italia, între coastele libiene şi insula Lampedusa, bilanţul tragediei ajungând astfel la zece morţi. Paza de Coastă italiană recuperase, sâmbătă ...

Telegrafic
13 octombrie 2012 Telegrafic

BULGARIA Escrocherii prin telefon Numărul escrocheriilor prin telefon care urmăresc să sustragă bani de la persoane în vârstă a crescut îngrijorător în Bulgaria, a anunţat poliţia. Autorităţile au arestat 57 de persoane, de la începutul anului, faţă de 43, anul trecut, în aceeaşi perioadă, a ...

Telegrafic
2 octombrie 2012 Telegrafic

AUSTRIA Români implicaţi într-o altercaţie Poliţia austriacă a intervenit într-un conflict între un grup de muncitori români şi femei austriece, informează ziarul ”The Austrian Independent”. Potrivit poliţiei, românii lucrau ilegal ca tăietori de lemne într-o pădure din Tamsweg, în ...

Israelul se pregăteşte de o agravare a securităţii la frontiera cu Egiptul
25 septembrie 2012 Israelul se pregăteşte de o agravare a securităţii la frontiera cu Egiptul

Israelul se pregăteşte de o agravare a securităţii la frontiera sa cu Egiptul, în Peninsula Sinai, unde avertizările cu atentate şi cu atacuri s-au înmulţit în ultimele luni. ”Israelul a desfăşurat un batalion suplimentar, Karakal, lângă această frontieră, fiindcă Sinai a devenit un cuib de ...

Telegrafic
14 septembrie 2012 Telegrafic

ITALIA Un român a speriat Roma Un imigrant român a stârnit panică la metroul din Roma, încercând, în staţia Colosseum, să jefuiască o femeie, cu un pistol care s-a dovedit a fi de jucărie, informează site-ul RomaNotizie.it. Incidentul a avut loc ieri după-amiază, pe Tronsonul B al metroului roman ...

Telegrafic
8 septembrie 2012 Telegrafic

CHINA Seism puternic Cel puţin 50 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui seism cu magnitudinea de 5,7 care a afectat, vineri, o zonă din sud-vestul Chinei, potrivit agenţiei China Nouă. De asemenea, numeroase persoane au fost rănite şi s-au înregistrat importante pagube materiale. Epicentrul a ...

Ban Ki-moon a criticat Iranul la Teheran
31 august 2012 Ban Ki-moon a criticat Iranul la Teheran

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a criticat, ieri, Iranul, pentru respingerea rezoluţiilor ONU privind programul său nuclear şi pentru ameninţările acestuia cu privire la distrugerea Israelului, într-un discurs susţinut la deschiderea summit-ului ţărilor nealiniate, la Teheran. ”Iranul trebuie ...

Preşedintele Egiptului acţionează
13 august 2012 Preşedintele Egiptului acţionează

Şeful statului egiptean, Mohamed Morsi, l-a nominalizat, ieri, în funcţia de vicepreşedinte pe judecătorul Mahmoud Mekki, a anunţat agenţia oficială Mena. Mahmoud Mekki este al doilea vicepreşedinte egiptean în ultimii 30 de ani. Fostul preşedinte Hosni Mubarak nu a numit niciodată un vicepreşedinte ...

Şeful Pentagonului exclude o opţiune militară împotriva Iranului
2 august 2012 Şeful Pentagonului exclude o opţiune militară împotriva Iranului

Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a exclus, ieri, orice opţiune militară, în viitorul apropiat, împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, într-o conferinţă de presă cu omologul său israelian, Ehud Barak. ”Trebuie să epuizăm toate opţiunile, înainte de a recurge la o intervenţie ...

Campanie tulburătoare
17 iulie 2012 Campanie tulburătoare

Opinia publică din Chile are parte de o serie de imagini tulburătoare, care fac parte dintr-o campanie publicitară demarată de ziarul ”El Mostrador”. În căutare de senzaţional, publicaţia cu pricina a decis că realitatea nu este de ajuns. Aşa că seria de imagini o arată, de exemplu, pe ...

Mubarak transferat în închisoare
17 iulie 2012 Mubarak transferat în închisoare

Procurorul general al Egiptului, Abdel Megid Mahmoud, a ordonat, ieri, readucerea lui Hosni Mubarak în închisoare, dintr-un spital militar, în contextul ameliorării stării de sănătate a fostului preşedinte egiptean, care nu mai are nevoie de spitalizare. Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă ...

Întâlnirea lui Hillary Clinton cu noul preşedinte egiptean
16 iulie 2012 Întâlnirea lui Hillary Clinton cu noul preşedinte egiptean

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a sosit sâmbătă în Egipt, pentru a se întâlni cu preşedintele islamist Mohamed Morsi, aflat în plin conflict cu militarii cărora Hosni Mubarak le-a predat puterea la demisia sa, în 2011. În afară de preşedinte, provenit din rândul Fraţilor Musulmani ...

Fiii lui Hosni Mubarak, judecaţi din nou
10 iulie 2012 Fiii lui Hosni Mubarak, judecaţi din nou

Fiii fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak au fost judecaţi din nou pentru corupţie, ieri, după ce au fost achitaţi anterior de un alt tribunal, într-un alt proces. Purtând uniforma albă a penitenciarului, Alaa şi Gamal Mubarak au fost acuzaţi, alături de alte şapte persoane, de trafic intern şi ...

1...34567...20
12