iAct - Ce facem dacă pierdem certificatul de naştere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

iAct - Ce facem dacă pierdem certificatul de naştere

Administrație 30 Ianuarie 2013 / 00:00 78346 accesări

Pierderea ori doar rătăcirea actelor de identitate ne dă palpitaţii. Şi nu ne deranjează atât de tare ideea că nu mai avem documentele de identitate, cât faptul că urmează să facem o sumedenie de drumuri, să stăm la numeroase cozi pentru a obţine un nou document care să ne ateste identitatea. Chiar dacă se pierde cel mai greu - în mod normal, el stând în siguranţă, acasă, într-un sertar cu alte documente similare - cea mai mare teamă este pierderea certificatului de naştere. Chiar şi aşa, există cazuri în care, din diferite motive, ajungem să pierdem certificatul de naştere. Pasul următor: trebuie să solicităm un altul. Ne-a lămurit ce trebuie să facem într-o astfel de situaţie şeful Serviciului de Stare Civilă din cadrul Primăriei Constanţa, Rodica Crăciun. „Durerea“ cea mai mare este că un astfel de document nu poate fi eliberat decât de oficiul de stare civilă din localitatea în care ne-am născut. Nicio altă instituţie din altă localitate nu poate face acest lucru. Prin urmare, dacă avem „norocul“ să ne aflăm în această categorie, va trebui să ne deplasăm în locul de baştină unde, „înarmaţi“ cu ceva bani şi cartea de identitate, vom solicita eliberarea unui nou certificat de naştere. Spre fericirea noastră, nu avem nevoie de alte documente. Doar buletinul - original şi copie. Evident că acolo vom completa o cerere tip şi vom achita 15 lei dacă nu ne grăbim şi putem aştepta trei zile până la eliberarea unui nou document. Dacă timpul nu ne permite însă, putem plăti 34 de lei, iar certificatul de naştere ne va fi eliberat în cel mult 24 de ore.



12