În februarie, număr record de amenzi date de ITM

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În februarie, număr record de amenzi date de ITM

Social 23 Februarie 2008 / 00:00 694 accesări

Cu toate că România a intrat în cel de-al doilea an de la aderarea la UE, nu puţine sînt societăţile constănţene care privesc salariaţii doar ca pe un mijloc profitabil de a-şi dezvolta afacerile. Pe lîngă faptul că angajează salariaţi fără a le face formele legale, cel mai adesea tineri care preferă să lucreze fără un contract, dar să cîştige ceva mai mulţi bani, patronii nu se prea sinchisesc să le plătească celelalte drepturi legale. Controalele demarate în această lună de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa în vederea descurajării evaziunii fiscale prin folosirea muncii „la negru” s-au finalizat cu un număr record de amenzi şi societăţi sancţionate. „Pe parcursul verificărilor efectuate în domeniul relaţiilor de muncă în cele 250 de societăţi constănţene, am aplicat amenzi în valoare totală de 150.000 de lei. În comparaţie cu luna ianuarie, putem vorbi de o dublare a sumelor care vor ajunge la bugetul de stat, însă ne îngrijorează faptul că agenţii economici nu şi-au revenit din letargia specifică iernii şi continuă să încalce legea”, a declarat inspectorul şef adjunct din cadrul ITM Constanţa, Tiberiu Pleşu. El susţine că, pe lîngă depistarea muncitorilor fără forme legale de angajare, cele mai multe societăţi verificate nu aveau înregistrate contractele de muncă, în vreme ce altele refuzau să plătească salariaţilor drepturile cuvenite prin Contractul Colectiv de Muncă, dar şi cele referitoare la orele suplimentare sau concediile legale. Rezultatele verificărilor din firmele constănţene par să-i fi mulţumit pe reprezentanţii ITM Constanţa, astfel că inspectorii de muncă vor intensifica verificările în ultima săptămînă din februarie. “Sîntem mulţumiţi de creşterea amenzilor de la 50.000 de lei, într-o lună normală, la circa 150.000, însă dacă înainte o pătrime din cuantumul sancţiunilor aplicate ajungea în bugetul instituţiei, acum toţi banii sînt direcţionaţi către bugetul de stat”, a completat Pleşu.

Taguri articol


12