Încă o încercare de legalizare a prostituției

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După modelul Olandei și Italiei

Încă o încercare de legalizare a prostituției

Eveniment 03 Martie 2015 / 00:00 1135 accesări

Cea mai veche meserie din lume dă mari bătăi de cap politicienilor români. De ani buni se încearcă în România legalizarea prostituției, îndeletnicire care ocupă timpul unui mare număr de românce, fie că societatea este de acord cu asta, fie că alege să ignore fenomenul. Fostul deputat Silviu Prigoană a propus, în legislatura trecută, un proiect în acest sens, iar anul trecut, fostul ministru al Finanțelor Ioana Petrescu susținea ideea impozitării sexului contra cost pentru a aduce mai mulți bani la buget. Cea mai recentă propunere a venit, anul acesta, din partea deputatului PSD de Constanța Cristina Dumitrache, care, într-o declarație din Parlament, a susținut necesitatea legalizării prostituţiei, atât pentru protecţia tinerelor din România expuse riscului traficului de carne vie, cât şi pentru câștigurile bugetare implicite. „Poate că legiferarea prostituţiei nu este o soluţie în sine, însă, coroborată cu alte reglementări legale, putem contribui la protejarea tinerelor care practică această meserie, la combaterea şi prevenirea fenomenului şi la însănătoşirea societăţii. Trebuie să punem pe primul plan siguranța și sănătatea populației, iar dacă nu avem control asupra persoanelor care practică prostituția, în sensul verificării stării lor de sănătate, nu putem să ținem sub control nici bolile care sunt transmise în acest fel“, a declarat Dumitrache, adăugând că, deocamdată, la nivelul Camerei Deputaților a fost creat un grup de lucru care încearcă să găsească cea mai bună formulă pentru un proiect de lege în acest sens.

            MODELE DE URMAT Dumitrache a explicat că, în principiu, actul normativ va fi elaborat după modelul celor din Italia și Olanda, în sensul în care prostituția să fie permisă doar în anumite zone. „Ar fi nemaipomenit dacă asemenea practici nu ar exista, însă ele există și, în loc să ignorăm și să condamnăm persoanele care fac așa ceva, mai bine le ajutăm și le ținem sub supraveghere“, a afirmat Dumitrache. Deputatul constănțean a explicat și că o astfel de activitate, prestatoare de servicii, legiferată şi impozitată corespunzător, conduce la consolidarea bugetului de stat şi al asigurărilor de sănătate.

Taguri articol


12