Înfiorător! Dramele românilor, dezvăluite la Mănăstirea Dervent

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
100 de ani de istorie

Înfiorător! Dramele românilor, dezvăluite la Mănăstirea Dervent

Cultură 09 Iulie 2018 / 16:30 2828 accesări

Zeci de istorici, oameni de cultură și clerici s-au adunat la Dervent pentru a dezvălui și rememora dramele și supliciile colecteive și individuale ale românilordin ultimii 100 de ani. Timp de șase ore, la Mănăstirea Dervent (Galiţa, comuna Lipniţa, județul Constanța), s-au desfășurat lucrările Simpozionului Internațional „Destine frânte pentru Țară în vatra istorică românească“, organizat de Arhiepiscopia Tomisului – Departamentul Cultural-Educațional și Mănăstirea Dervent, în parteneriat cu Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria, filiala județeană Constanța și cu Asociația Casa Mării Negre/Black Sea House, ca parte a Programului „Centenarul Unirii în Dobrogea, locul unde începe istoria românilor“, derulat în comun de către instituțiile menționate.

Participanții din România, Republica Moldova și nordul Bucovinei, Ucraina – au prezentat și dezbătut principalele drame colective și individuale ale românilor: războaiele mondiale, represiunea comunistă (închisori, lagăre, Canal, munca silnică, ostracizarea elitei, persecuțiile politice și religioase, domiciliile forțate, epurările), exilul românesc, lichidarea identității și conștiinței românești în Basarabia și Bucovina, deportările colective, masacrele de la Lunca și Fântâna Albă, dramele refugiaților basarabeni și bucovineni în România etc. În cadrul Simpozionului a fost prezentată expoziția de fotografii „Fețe simple ale unei istorii anevoioase” (organizator: Serghei Hakman, regiunea Cernăuți, Ucraina).

Au fost prezentate în special cauzele și efectele unor tragedii colective precum supliciile din închisorile comuniste ale elitei românești militare, politice, administrative și religioase, deportările colective din Basarabia și nordul Bucovinei, episoadele de canibalism consemnate în perioada marii foamete sovietice din Basarabia, schimbările de frontieră și segmentarea Bucovinei, masacrele de la Lunca și Fântâna Albă (1941) și au fost evidențiate episoadele tragice ale unor eroi și martiri români mai puțin cunoscuți, printre care Sebastian Stanca (preot, istoric şi scriitor ardelean, memorialist al primului război mondial), Constantin Hagea (avocat, ziarist și om politic român, director al publicației Ardealul), preotul militar Constantin Popescu (Constanța), Nicolae Gherșcan (învățător, Coșuleni/Dranița, raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți).

Concluziile simpozionului au fost mai degrabă triste. „În ultimii 100 de ani, au existat procese istorice de amplitudine care au alterat grav conștiința națională, etica și încrederea colectivă, identitatea românească; unele evenimente istorice (exterminarea elitei românești în comunism, comunismul în sine sau foametea din 1946-1947) pot fi văzute ca proiecte/experimente de lichidare a identității și conștiinței naționale românești; aceste procese au generat (și au fost însoțite de) drame colective și suferințe individuale, multe dintre acestea încă necunoscute sau insuficient documentate; supraviețuirea identitară românească a fost posibilă prin asumarea conștientă a unui destin tragic de către comunități locale sau români exemplari, care au devenit astfel modele de rezistență, credință, curaj; istoria României consemnează, în special în ultimii 100 de ani, numeroase episoade eroice și martirice rămase și astăzi în nedrept anonimat; trăsătura dominantă a acestora o reprezintă asumarea până la capăt a iubirii de Țară; aceste episoade au făcut posibilă supraviețuirea administrativă și morală a României, supraviețuirea unui proiect de țară al românilor; motorul acestor modele de rezistență a fost credința într-un viitor mai bun al acestei Țări; este necesar un efort susținut de documentare și valorizare publică a acestor episoade, mai ales în Anul Centenar; pentru consolidarea memoriei colective, este nevoie de o Carte Albă a memoriei colective românești, o Carte Albă a eroilor și martirilor români, care să colecteze și să integreze, simbolic, cazurile individuale de eroism și martiriu produse în spațiul istoric românesc între 1918 și 2018“, se arată într-un comunicat semnat de președintele simpozionului, dr. Dorin Popescu.

Participanții la Simpozion au decis ca evenimentul să se desfășoare anual, cu aceeași tematică, Destine frânte pentru Țară în vatra istorică românească, la Mănăstirea Dervent, întrucât tema suferinței individuale și colective este astăzi vitală din perspectiva stimulării interesului public pentru valorizarea modelelor de rezistență și pentru consolidarea memoriei identitare a poporului român. Alocuțiunile prezentate la prima ediție a Simpozionului vor fi publicate într-un volum al Conferinței, care va fi publicat în Anul Centenar.

Prin ineditul și anvergura tematică, prin participarea la eveniment a unor nume sonore ale elitei naționale de profil (Marius Oprea, istoric și cercetător, fondator al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, istoricii Ion Negrei și Anatol Petrencu din Republica Moldova), prin valoarea documentară a contribuțiilor prezentate, Simpozionul internațional de la Dervent reprezintă prima mare manifestare științifică de anvergură internațională organizată în județul Constanța în 2018 pentru omagierea Centenarului Marii Uniri.



12