Inspecția Judiciară finalizează verificările la Parchetul General

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inspecția Judiciară finalizează verificările la Parchetul General

Va înainta CSM raportul până la 10 noiembrie
Justiție 29 Septembrie 2017 / 12:10 727 accesări

Inspecția Judiciară finalizează în cursul zilei de vineri verificările efectuate la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând să înainteze raportul către Secției pentru procurori a CSM până la data de 10 noiembrie, anunță IJ pe Twitter. Inspecția Judiciară a început controlul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe data de 4 septembrie și a vizat activitatea desfășurată la PÎCCJ în anul 2016 și semestrul I al anului 2017. Echipa de control a fost formată din opt inspectori judiciari.

Inspectorul șef al Inspecției Judiciare a semnat, la începutul lunii iulie, ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficiența managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție — Structura centrală. Acesta a stabilit, printre altele, obiectivele controalelor și componența echipelor de inspectori judiciari. Cele două controale au fost incluse în calendarul de activități aferent anului în curs ca urmare a propunerii ministrului Justiției, Tudorel Toader. Pe 19 iunie, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a trimis la Inspecția Judiciară o cerere prin care solicita efectuarea unor controale la DNA și Parchetul General. Cererea era motivată de faptul că la cele două instituții nu au mai fost efectuate controale de foarte mult timp.

Inspecția Judiciară (IJ) a finalizat pe 25 august controlul la Direcția Națională Anticorupție, inspectorii având termen până pe 6 octombrie să înainteze raportul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.



12