ÎPS Teodosie anunță că nu se vaccinează: ”Nu mă îmbolnăvesc”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ÎPS Teodosie anunță că nu se vaccinează: ”Nu mă îmbolnăvesc”

Eveniment 29 Aprilie 2021 / 09:26 962 accesări

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a afirmat, miercuri, că nu se vaccinează împotriva COVID-19, spunând că are de ce să facă acest lucru deoarece nu se îmbolnăveşte.

Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă s-a vaccinat împotriva COVID-19.

”Nu, că am alergii şi nu mă vaccinez. Nu am de ce că nu mă îmbolnăvesc. Vaccinul nu este obligatoriu. Chiar l-am auzit pe domnul preşedinte şi ieri. Nu este obligatoriu şi mai ales este un vaccin care e făcut în pripă.

De aceea sunt în fiecare zi surprize pentru că trebuie să fie pregătiţi oamenii, sunt oameni cu anumite afecţiuni care datorită vaccinului, iată, cedează, unii mor, alţii paralizează şi trebuie să fim atenţi. Noi nu suntem medici ca să recomandăm vaccinul. Ar fi o depăşire a cunoştinţelor şi atribuţiilor noastre”, a afirmat ÎPS Teodosie.

Arhiepiscopul Tomisuluia mai fost întrebat dacă recomandă crendincioşilor care vin la biserică să se vaccineze deoarece sunt mulţi preoţi care îndeamnă la acest lucru.

“Nu e treaba mea. Nu îmi aparţine mie acest mesaj. Sunt preoţi din diferite locuri, eu îi păstoresc pe cei de aici, din Dobrogea. Nu le interzic, nu le recomand”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.

El a fost întrebat de jurnalişti ce părere are despre vaccinul anti-COVID.

“Nu am părere. Am o părere că nu e perfect. Atât. Nu mi-e teamă (să îl fac - n.r.), nu trebuie să-l fac pentru că cine are alergii nu trebuie să facă, aşa cred. Nu am nevoie, mă împărtăşesc zilnic şi vaccin mai mare ca asta, mai puternic, nu este altul”, a transmis Arhiepiscopul Tomisului.

ÎPS Teodosie a rmai declarat: “Dacă specialiştii cred asta, ştiu ei ce spun. Acolo este breasla medicilor, între ei nu este totală punere de acord....Nu înseamnează că vaccinul nu e bun. Dacă nu ar fi bun nu l-ar face atâţia oameni. E făcut de nişte specialişti. Dar ca la orice vaccin unii au restricţii, adică au urmări negative datorită unor suferinţe personale pe care le au în organismul lor”.



Ştiri recomandate

12