„Kung Fu Panda 3“, pe primul loc în box office-ul nord-american

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Kung Fu Panda 3“, pe primul loc în box office-ul nord-american

Divertisment 01 Februarie 2016 / 17:45 669 accesări

Animația ”Kung Fu Panda 3” s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, în weekend-ul premierei sale, având încasări de 41 de milioane de dolari de vineri până duminică, informează Reuters. Aventurile din această franciză continuă în ”Kung Fu Panda 3”, o peliculă în regia lui Jennifer Yuh și cu Jack Black, Angelina Jolie, Dustin Hoffman, Jackie Chan și Lucy Liu în distribuție. După ce a scăpat Valea Liniştită de maleficul lord Shen, paşnicul şi mâncăciosul Po se bucură de gloria faptelor sale de vitejie. Relaxarea şi toate bunătăţile din lume îi încântă zilele, dar fericirea nu va dura prea mult, din cauză că dolofanul panda va avea de înfruntat o ameninţare supranaturală, al cărei scop este distrugerea completă a spiritului kung fu, potrivit cinemagia.ro.

Pe poziţia a doua în box office-ul nord-american s-a situat filmul ”The Revenant: Legenda lui Hugh Glass / The Revenant”, în regia lui Alejandro Gonzalez Inarritu, cu încasări de 12,4 milioane de dolari. Locul al treilea în box office-ul nord-american a fost ocupat de lungmetrajul ”Star Wars: Trezirea Forţei”, cel mai recent film din seria ”Războiul stelelor”, cu încasări de 10,8 milioane de dolari. Pe poziția a patra în clasament s-a situat premiera ”Furtună extremă / The Finest Hours”, în regia lui Craig Gillespie, care a avut încasări de 10,3 milioane de dolari, de vineri până duminică, în cinematografele nord-americane. Filmul îl are în distribuție pe actorul Casey Affleck și este bazat pe povestea adevărată a unei operaţiuni de salvare a unei ambarcaţiuni în timpul unei furtuni. Pe de altă parte, comedia ”Un poliţist şi trei sferturi! / Ride Along 2”, regizată de Tim Story, a avut încasări de 8,4 milioane de dolari, în al treilea weekend de la premiera în cinematografele nord-americane.



12