Leul a scăzut uşor, într-o piaţă interbancară cu volume reduse

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul a scăzut uşor, într-o piaţă interbancară cu volume reduse

Economie 13 Septembrie 2006 / 00:00 848 accesări

Volumele tranzacţionate pe piaţa interbancară au fost reduse în şedinţa de ieri, iar cotaţia monedei naţionale în raport cu euro a suferit o uşoară corecţie după aprecierea din ultimele două zile. La finalul şedinţei, băncile au cotat euro la 3,5150 - 3,5180 lei, cu 0,3 peste nivelul închiderii de luni. Tranzacţiile au fost operate în debutul zilei la 3,5140 - 170 lei/euro, iar cotaţia a fluctuat pe toată durata şedinţei într-o bandă îngustă, maximul atins fiind de 3,5160 - 3,5190 lei/euro.

După această valoare, în piaţă au apărut mai multe ordine de vînzare, care au determinat o revenire a raportului de schimb şi l-au stabilizat în jurul nivelului din deschidere. "Volumele au fost foarte mici şi, în aceste condiţii, o mişcare mai amplă a cotaţiei este aproape imposibilă. Piaţa şi-a găsit un echilibru în jurul nivelului de 3,515 unităţi şi se va menţine aici pînă cînd vor apărea ordine de tranzacţionare mai agresive", a declarat dealerul unei bănci. BNR a calculat un curs de referinţă de 3,5173 lei/euro, în scădere cu doar 0,03 bani faţă de nivelul raportului de luni. Moneda americană a cîştigat 0,33 bani, urcînd la 2,7673 lei.



Ştiri recomandate

12