Liderii opoziției din Moldova, Andrei Năstase și Maia Sandu, spun că au fost OTRĂVIȚI cu mercur

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În pragul alegerilor electorale

Liderii opoziției din Moldova, Andrei Năstase și Maia Sandu, spun că au fost OTRĂVIȚI cu mercur

Externe 22 Februarie 2019 / 08:50 713 accesări
Maia Sandu și Andrei Năstase, liderii alianței electorale ACUM din Republica Moldova

Maia Sandu și Andrei Năstase, liderii alianței electorale ACUM din Republica Moldova

Liderii alianței electorale ACUM din Republica Moldova (Andrei Năstase și Maia Sandu) au declarat joi că în urma unor investigații medicale, au descoperit că au nivele sporite de metale grele în sânge, susținând că „există suspiciuni rezonabile” că ar fi fost otrăviți cu mercur, relatează portalul Unimedia.md, potrivit Mediafax.

Liderii blocului ACUM Platforma DA și PAS afirmă că, în urma mai multor teste, au fost depistate cantități exagerate de metale grele în sânge. Iar medicii spun că o astfel de acumulare nu poate fi explicată în mod natural.

„Sunt niște lucruri pe care nu putem să le luăm în serios, în contextul atacurilor pe care le comite această guvernare în raport cu cei care le pun în pericol aflarea mai departe la putere”, spun liderii ACUM.

„A fost o perioadă în care am avut probleme de sănătate, am mers și am făcut teste. Am descoperit că avem un conținut exagerat de metale grele în sânge și acest lucru mi s-a întâmplat și mie, și domnului Andrei Năstase.”, a declarat Maia Sandu.

„Vă spun cu toată certitudinea că suntem ținta unor atacuri mișelești din partea acestei guvernări, care ne dorește morți. [...] Ei au atentat la viața și sănătatea noastră prin metale grele. Unul din acele metale este mercurul. La mercur s-a apelat și împotriva mea și împotriva Maiei Sandu și a domnului Machedon și a unor colegi de ai noștri”, a spus și Andrei Năstase.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat pro-occidental a negat acuzațiile și a declarat că ”acuzații ciudate au fost aduse în ultimele zile și devin din ce în ce mai fantastice. Din nefericire, campaniile electorale din Moldova întrec uneori regulile bunului-simț”, potrivit agenției Reuters.



12