Madonna dă tonul la onoruri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Madonna dă tonul la onoruri

Monden 03 August 2006 / 00:00 875 accesări

Cîntăreaţa americană este prima celebritate care a intrat în Square of Fame, locaţie unde vor fi onoraţi artişti internaţionali de marcă şi care a fost construită lîngă stadionul Wembley din Londra, redeschis după un proces de renovare care a costat 50 de milioane de euro. Madonna a ajuns la Londra după un concert exploziv în Ţara Galilor prin care a marcat debutul părţii europene a turneului său de promovare a noului ei album, "Confessions on a Dance Floor".

Cîntăreaţa, de 47 de ani, a intrat în Square of Fame prin dezvelirea unei reproduceri în bronz a amprentelor mîinilor sale. Amprentele i-au fost luate de autorii reproducerii în bronz pe cînd se afla în turneu în Statele Unite. Turneul Madonnei a început în Los Angeles în luna mai, iar partea europeană a acestuia va include şi primul său concert în Rusia, la Moscova, pe data de 11 septembrie. Vedeta, care a susţinut marţi seară primul din cele opt concerte programate pe stadionul Wembley, a declarat că intrarea în Square of Fame este o mare onoare şi că acest eveniment a făcut-o să se simtă ca "un cetăţean britanic de onoare".

Proprietarul locaţiei, compania Quintain Estates, doreşte ca Square of Fame să devină o locaţie "stil Hollywood", unde să fie onoraţi cei mai importanţi şi îndrăgiţi artişti. Kylie Minogue şi George Michael sînt aşteptaţi în următoarele luni să îşi dezvelească amprentele mîinilor în Square of Fame.



12