Măsuri drastice în privat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Măsuri drastice în privat

Sănătate 12 Noiembrie 2009 / 00:00 2528 accesări

Reprezentanţii mai multor unităţi sanitare private din judeţul Constanţa au luat, la rândul lor, o serie de măsuri riguroase în ceea ce priveşte gripa A/H1N1. Toţi au ţinut cont de sfaturile specialiştilor Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa şi au pus la punct măsurile. Dacă cele mai multe dintre spitalele private sunt în carantină, unităţile private au preferat să mai lase unităţile deschise, însă respectându-se reguli de ordine interioară.

• MAMELE, LA CONTROL • La Materinatea „Euromaterna”, femeile care vin să nască sunt izolate de celelalte paciente. Directorul dr. Ion Ruşa a declarat că există rezerve speciale pentru aceste paciente şi că oricum, ele erau bine „izolate”. Încă de la primele ore ale dimineţii, medicii merg la vizită, iar atunci când constată că o pacientă prezintă semne de boală, copilul este luat imediat din salonul ei, pentru o prevenţie atentă. Reprezentantul maternităţii private spune că dezinfecţia şi aseptizarea întregii unităţi sanitare se face zilnic. Tot ca măsură, în unitate a fost limitat accesul aparţinătorilor, în unitate putând să intre un singur aparţinător (vizitator) al unei paciente. „Trebuie să poarte mască de protecţie şi, la intrarea în clinică, se spală pe mâini cu un gel dezinfectant”, a mai explicat dr. Ion Ruşa.

• ACCES LIMITAT • Şi cealaltă maternitate privată din Constanţa, „Isis” este pusă la punct din punct de vedere al măsurilor. Reprezentantul „Isis”, dr. Mohamed Zaher, a declarat că au fost luate toate măsurile impuse de medicii DSPJ. „Personalul angajat poartă măşti de protecţie, la fel şi pacientele care ne trec pragul. Dezinfecţia se face în mod obişnuit şi s-a limitat oarecum accesul aparţinătorilor în clinică”, a explicat dr. Mohamed Zaher. De asemenea, la „Isis” participarea rudelor la naşterea bebeluşilor a fost interzisă.

• IGIENĂ, DEZINFECŢIE, ASEPTIZARE • Măsuri de prevenire au fost luate şi la Clinica „Medstar 2000. Şefului Clinicii de Chirurgie, prof. dr. Vasile Sârbu, spune că sunt aplicate măsuri drastice de igienă, dezinfecţie şi aseptizare. „Deşi în sistemul privat este mai greu să te confrunţi cu astfel de cazuri de gripă porcină, măsurile adoptate de noi sunt la fel ca peste tot”, a mai spus prof. dr. Vasile Sârbu.

Taguri articol


12