Mihail Făgărăşan va rămâne veşnic în memoria foştilor elevi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Regretatul antrenor emerit Mihail Făgărăşan va fi înmormântat azi

Mihail Făgărăşan va rămâne veşnic în memoria foştilor elevi

Sport 17 Iulie 2014 / 00:00 719 accesări

Fulgerătoarea dispariţie a antrenorului emerit Mihail Făgărăşan a lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut, atât antrenori, foşti elevi, deveniţi ulterior campioni sau, la rândul lor, antrenori, dar şi simple cunoştinţe. A iubit enorm handbalul, trăind intens pentru un sport care l-a răsplătit din plin cu cele patru titluri naţionale la juniori (1975, 1976, 1980 şi 1997), cu numeroşi campioni naţionali la nivel de seniori, medaliaţi la Jocurile Olimpice sau Campionatele Mondiale. Antrenorul emerit Mihail Făgărăşan a depăşit cu mulţi dintre aceştia simpla legătură dintre profesor şi elev, fiind apreciat de fiecare generaţie care i-a trecut prin mână pentru modul său unic de a se implica total în buna creştere a acestora atât ca sportivi, cât şi ca oameni.

„Un moment extrem de trist. Îl pot compara cu pierderea unui părinte, pentru că profesorul Făgărăşan s-a comportat ca un părinte pentru toate generaţiile de handbalişti. Se poate spune că este părintele spiritual al handbalului masculin constănţean. Cu mâna pe inimă pot spune că şi mie mi-a modelat cariera şi modelul de viaţă. Dacă nu era dânsul, nu cred că mă apucam de handbal. A modelat caractere şi de aceea au şi ieşit din mâinile sale mulţi antrenori foarte buni: Dumitru Muşi, Ion Crăciun, Lucian Râşniţă, Aihan Omer şi mulţi alţii”, a precizat fostul jucător şi antrenor al HCM Constanţa, Eden Hairi. „O pierdere uriaşă, în special pentru sectorul juvenil, dar nu numai. A descoperit mari handbalişti şi rezultatele confirmă acest lucru. Îi plăcea să stea mult timp după antrenamente pentru a vorbi în continuare despre handbal şi şi-a pus amprenta şi asupra mea. Un moment greu pentru toţi, mai ales că se pregătea cot la cot cu jucătorii şi îl ştiam foarte bine fizic. Parcă şi acum îl văd pe terenul şcolii sportive, trăgând discul de 25 de kilograme. O imagine pe care nu o voi uita niciodată”, a mărturisit şi Silviu Băiceanu.

Asociaţia Judeţeană de Handbal, prin preşedintele Marius Puşcaşi, regretă dispariţia profesorului Mihail Făgărăşan, considerând că, prin decesul acestuia, sportul juvenil va avea foarte mult de pierdut în anii ce vor urma. „O mare pierdere pentru handbalul constănţean şi românesc. A crescut generaţii întregi de handbalişti şi contribuit din plin la crearea HCM-ului de astăzi. Lipsa lui în handbalul constănţean nu se va resimţi imediat, ci în timp. A fost unul dintre cei care au avut rezultate remarcabile şi a instruit sportivi care au făcut faţă şi marii performanţe. A fost dedicat trup şi suflet, a adus uneori bani de acasă pentru a oferi mâncare copiilor, pentru a le da abonamente altora doar ca să continue să vină la handbal. A trăit prin handbal şi pentru handbal”, a declarat şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal Constanţa, Marius Puşcaşi.

Astăzi, Mihail Făgărăşan va fi condus pe ultimul drum. Slujba religioasă va avea loc în această dimineaţă, la ora 11.00, la Biserica “Sfânta Paraschieva” (lângă Cimitirul Central), urmând ca, apoi, cortegiul funerar să treacă prin zona unde a locuit regretatul tehnician, dar şi pe la Clubul Sportiv Şcolar nr. 1. Mihail Făgărăşan va fi înmormântat apoi la Cimitirul din Viile Noi.

LA PROPUNEREA COTIDIANULUI “TELEGRAF”, NOUA SALĂ DE LA CSŞ 1 CONSTANŢA I-AR PUTEA PURTA NUMELE. Sala de sport din cadrul Clubului Sportiv Şcolar nr. 1 Constanţa este în plină reconstrucţie, iar la finalizarea lucrărilor, aceasta ar putea să poarte numele profesorului Mihail Făgărăşan. Fost director adjunct şi cu peste patru decenii de activitate cu rezultate deosebite la unitatea de învăţământ de pe strada Nicolae Grigorescu, antrenorul emerit Mihail Făgărăşan merită cu prisosinţă ca numele său să fie cunoscut şi de următoarele generaţii.

„Este o idee foarte bună a cotidianului „Telegraf“ şi dacă s-ar realiza ar însemna mult pentru sportul constănţean. A oferit atât de mult handbalului, şcolii sportive unde a activat, Constanţei şi ţării prin sportivii pe care i-a crescut şi oferit marii performanţe”, consideră Marius Puşcaşi. Directorul CSȘ 1 Constanţa a precizat că această propunere va fi discutată cu toţi profesorii. „Noi avem deja o propunere pentru ca sala de sport să poarte numele Simonei Amânar, cu care a fost de acord şi profesorul Mihail Făgărăşan când s-a pus această problemă. Am discutat şi cu Simona, şi-a dat acceptul la momentul respectiv, astfel că ar fi o situaţie mai complicată acum. Ideea este, însă, foarte bună. Cu toţii l-am iubit foarte mult şi vă promit că o vom lua în discuţie la o întâlnire cu ceilalţi profesori”, a declarat directorul CSŞ 1, Cristiana Costara.



12