Ministrul ungar de Interne a coborât nivelul de alertă antiteroristă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul ungar de Interne a coborât nivelul de alertă antiteroristă

29 Martie 2016 / 16:43 500 accesări
Sandor Pinter, ministrul de Interne al Ungariei

Sandor Pinter, ministrul de Interne al Ungariei

Ministrul de interne Sandor Pinter a coborât marți nivelul de alertă antiteroristă sporită pe întregul teritoriu al Ungariei la un nivel mediu de la ora locală 13.00 (11.00 GMT), relatează MTI.

Alerta sporită a fost instituită marțea trecută după atacurile teroriste de la Bruxelles din 22 martie.

La momentul respectiv, Pinter a spus că alerta va rămâne în vigoare 'până când se va stabili exact ce s-a întâmplat la Bruxelles și ce se poate aștepta în alte țări europene'.

Ministrul de interne i-a invitat vineri pe liderii de grupuri pentru consultări despre măsurile antiterorism plănuite de guvern, a declarat marți liderul grupului parlamentar al Fidesz, Gergely Gulyas.

Sandor Pinter a anunțat săptămâna trecută că va înainta parlamentului o propunere legislativă privind un pachet de măsuri antiterorism, care conține și amendamente la constituție, cu scopul declarat de a spori securitatea în Ungaria după atacurile teroriste de la Bruxelles. Mai multe elemente din legea antiterorism presupun sprijinul a două treimi din parlamentari.

Printre măsurile dorite se află aceea ca Centrul de coordonare împotriva crimei organizate să aibă acces la dosare pentru a sprijini eforturile de prevenție, a mai spus Gulyas.

De asemenea, se dorește interzicerea dispozitivelor de comunicare care stochează informații clasificate la care autoritățile nu au acces.

Sandor Pinter le-a cerut liderilor de grupuri parlamentare să-și înainteze eventualele propuneri de modificare a legii până miercuri la miezul nopții, acestea urmând să fie discutate de guvern în ședința de pe 4 aprilie.



12