Mircea Rednic este noul antrenor al formației belgiene Mouscron

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mircea Rednic este noul antrenor al formației belgiene Mouscron

Sport 07 Decembrie 2016 / 19:00 807 accesări
Cristian Manea, fostul fundaș de la FC Viitorul Constanța, este antrenat acum la Mouscron de Mircea Rednic

Cristian Manea, fostul fundaș de la FC Viitorul Constanța, este antrenat acum la Mouscron de Mircea Rednic

Clubul belgian de fotbal Royal Excelsior Mouscron a anunţat că Mircea Rednic este noul antrenor al echipei, în urma unui acord semnat până la finalul sezonului. Fostul antrenor al lui Standard Liege și Gent a fost prezentat echipei miercuri dimineaţă, la baza Canonnier, și a susținut la prânz prima sa conferinţă de presă în noua postură.

„Am simţit un pic de tensiune la începutul antrenamentului, dar apoi s-au relaxat. Jucătorii au răspuns bine la exerciţiile pe care le-am cerut. Este prima dată când antrenez pentru menţinere, dar nu am presiune şi nu mi-e teamă, ţinând cont de experienţa mea. Când am preluat-o pe Standard, echipa era pe 13 şi am terminat pe 4. Am trei zile pentru a pregăti meciul cu Malines. Este suficient. Există calitate în grup, eu trebuie să formez o echipă, este lucrul cel mai important, pentru că eu asta nu am văzut la ultimele meciuri. Am încredere în acest grup”, a declarat Rednic după ce a condus primul antrenament.

Antrenorul Glen De Boeck a fost demis luni din pricina rezultatelor slabe. După 17 etape, Mouscron este penultima în clasamentul primei ligi din Belgia, cu 11 puncte, la fel ca ultima clasată Westerlo. La Mouscron este legitimat şi fundaşul Cristian Manea, care a jucat foarte rar.

Mircea Rednic (54 de ani) nu a mai antrenat nicio echipă din luna mai a acestui an, când şi-a reziliat contractul cu Dinamo Bucureşti. Rednic le-a mai antrenat în Belgia pe Standard Liege, în sezonul 2012-2013, când a dus echipa în Europa League, şi pe Gent, în sezonul 2013-2014. Fostul internațional român a jucat în Belgia la Standard Liege (1991-1996) și la Saint-Trond (1996-1997). La Mouscron, Rednic are ca obiectiv menținerea echipei în prima divizie.

Taguri articol


12