Miron Mitrea nu va fi eliberat condiționat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Miron Mitrea nu va fi eliberat condiționat

10 Februarie 2016 / 13:35 450 accesări

Magistrații Judecătoriei Medgidia au respins, miercuri, cererea de eliberare condiționată din penitenciar a fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea.

Decizia judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi atacată la Tribunalul Constanța în termen de trei zile de la comunicare.

La sfârșitul lunii trecute, Miron Mitrea, care își ispășește pedeapsa cu închisoare la Penitenciarul Poarta Albă, a depus la Judecătoria Medgidia o cerere de eliberată condiționată, aceasta judecându-se pe 10 februarie.

Mitrea a fost condamnat în februarie 2015, printr-o sentință definitivă, la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită într-un dosar cu privire la renovarea casei mamei sale.

La baza cererii de eliberare condiționată a lui Miron Mitrea stau și cele trei cărți scrise de acesta în penitenciar.



12
Pagina a fost generata in 0.1818 secunde