Monica Bellucci a primit premiul Lifetime Achievement Award 2016

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Monica Bellucci a primit premiul Lifetime Achievement Award 2016

Monden 14 Noiembrie 2016 / 11:00 2646 accesări

Actrița italiană Monica Bellucci a primit premiul Lifetime Achievement Award 2016 pentru contribuția sa la cinematografie, în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional de Film din Los Cabos (Mexic), recent încheiat, semnalează EFE.

"Respect mult această țară, cultura sa și tradițiile sale", a spus actrița la primirea distincției.

Anterior, Bellucci și-a exprimat într-o conferință de presă dorința de a produce filme.

Actrița, care și-a promovat în Mexic cel mai recent film al său, "On the Milky Road" (2016), în regia lui Emir Kusturica, a mărturisit că a fost "o mare provocare" să lucreze cu acest regizor, pe care l-a considerat "un artist complet".

Monica Bellucci, în vârstă de 52 de ani, a interpretat roluri în filme ca "Bram Stoker's Dracula" (1992) de Francis Ford Coppola, "Irréversible" (2002) de Gaspar Noé, "L'appartement" (1996) de Gilles Mimouni, "Malena" (2000) de Giuseppe Tornatore, "Spectre" (2015) de Sam Mendes, adaugă agenția spaniolă de presă.



12