Niculescu, Buzărnescu şi Copil vor lupta pentru trofee

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Niculescu, Buzărnescu şi Copil vor lupta pentru trofee

Sport 12 Noiembrie 2017 / 08:50 668 accesări
Mihaela Buzărnescu va urca de luni între primele 70 de tenismene din lume

Mihaela Buzărnescu va urca de luni între primele 70 de tenismene din lume

Tenismena română Monica Niculescu, locul 100 WTA şi cap de serie numărul 5, a făcut pasul în finala turneului de la Limoges (Franța), dotat cu premii în valoare totală de 115.000 de dolari. În semifinale, Niculescu a câştigat, sâmbătă, întâlnirea cu franţuzoaica Pauline Parmentier (locul 91 WTA şi cap de serie numărul 3), cu scorul de 3-6, 7-5, 6-2, două ore și 43 de minute de joc. Pentru calificarea în finală, Niculescu şi-a asigurat un cec în valoare de 8.871 de euro şi 95 de puncte WTA. În finala programată duminică, de la ora 16.00, Niculescu o va înfrunta pe Antonia Lottner (Germania, locul 201 WTA).

În turneul ITF de la Tokyo (Japonia), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari, Mihaela Buzărnescu, locul 72 WTA și a doua favorită a turneului, s-a calificat în ultimul act. Buzărnescu a învins-o în semifinale pe Dalma Galfi (Ungaria, locul 170 WTA și cap de serie numărul 6), cu scorul de 6-7 (5/7), 6-1, 6-4, după două ore şi 35 de minute de joc. În ultimul act, Buzărnescu va întâlni principala favorită, Shuai Zhang (China, locul 36 WTA).

În semifinalele turneului de la Hua Hin (Thailanda), dotat cu premii în valoare totală de 115.000 de dolari, Ana Bogdan, locul 115 WTA și cap de serie numărul 6, a pierdut întâlnirea disputată sâmbătă, cu elvețianca Belinda Bencic, locul 165 WTA, scor 6-7 (3/7), 4-6, după o oră şi 46 de minute de joc. Pentru prezența în semifinale, Ana Bogdan va primi un cec în valoare de 6.000 de dolari şi 57 de puncte WTA.

În turneul masculin de la Bratislava (Slovacia), turneu dotat cu premii în valoare totală de 106.000 de euro, Marius Copil, locul 91 ATP, s-a calificat în finală. Sâmbătă, în semifinale, Copil l-a eliminat pe principalul favorit, Mikhail Kukushkin (Belarus, locul 79 ATP), care a abandonat la scorul de 6-3, 3-0 în favoarea tenismanului român, după o oră de joc. Pentru prezenţa în ultimul act la Bratislava, Copil și-a asigurat un cec în valoare de 8.990 euro și 65 de puncte ATP, iar pentru a cuceri trofeul trebuie să câştige finala de duminică, programată de la ora 17.00, împotriva lui Lukas Lacko (Slovacia, locul 126 ATP).



12