Noi locuri de parcare sunt disponibile în zona Dacia din Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi locuri de parcare sunt disponibile în zona Dacia din Constanța

Administrație 28 Iulie 2021 / 08:45 1003 accesări
Foto: Primăria Constanța

Foto: Primăria Constanța

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a finalizat lucrările de amenajare a trei parcări rezidențiale. Este vorba despre 97 de noi locuri de parcare care au fost construite pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona blocului L1, pe aleea Cameliei, în dreptul blocului LE51 și pe porțiunea cuprinsă între aleea Pictor Nicolae Tonitza și aleea Cameliei.

Spațiile dintre blocuri au fost reorganizate pentru a fi create condiții civilizate pentru parcarea autovehiculelor.

S-au executat lucrări complexe de drumuri. Terenul a fost excavat și stabilizat prin așternerea mai multor straturi de piatră. Au fost create zone destinate circulației pietonilor iar suprafața destinată parcării autovehiculelor a fost reamenajată prin turnarea mixturilor asfaltice în două straturi. Ulterior, s-a intervenit cu echipamente profesionale pentru trasarea locurilor de parcare.

Lucrările edilitare continuă și în această perioadă fiind incluse în proiectul de reconfigurare urbană a arealului delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Primăverii. Noi locuri de parcare sunt în curs de amenajare pe terenul delimitat de aleile Cameliei și Magnoliei. Echipele administratorului drumului public intervin cu utilaje pentru refacerea suprafețelor.

Proiectul prevede recondiționarea carosabilului pe străzile Pictor Ștefan Luchian, Pictor Nicolae Grigorescu și aleile Pictor Nicolae Tonitza, Cameliei, Iasomiei, Magnoliei, Mimozelor și Brândușelor, modernizarea aleilor de acces către blocuri și a zonelor destinate circulației pietonilor.

Pentru rezervarea unui loc de parcare, este disponibilă platforma online https://parcari.primaria-constanta.ro. De asemenea, locuitorii din zonă pot trimite documentația necesară la Serviciul Siguranța Circulației Urbane și Parcări situat pe strada Ștefan Mihăileanu, nr. 10.



Ştiri recomandate

12